Nr. 158 în lista noastrăPelicanul comun (Pelecanus onocrotalus)

Un stol de pelicani comuni care pescuiește împreună este unul dintre cele mai mari spectacole ale naturii din Europa. Zeci de păsări albe, de câte 10 kilograme, înoată în semicerc, bat apa cu aripile și își scufundă ciocurile în același timp, ca la un semn. Delta Dunării adăpostește cea mai mare populație cuibăritoare a speciei din Europa, iar pelicanul a devenit, pe drept, simbolul ei.

Când o poți vedea în Delta Dunării și Dobrogea

1. IanAbsentă
2. FebAbsentă
3. MarAbsentă
4. AprModerată
5. MaiModerată
6. IunModerată
7. IulModerată
8. AugModerată
9. SepModerată
10. OctModerată
11. NovAbsentă
12. DecAbsentă

Statut aici

Oaspete de vară, cuibăritoare.

Lista Roșie IUCN

Risc scăzut

Lista noastră

Nr. 158 din 385 · vezi toată lista

Cum îl recunoști

Adultul este alb, iar primăvara penajul capătă o nuanță rozalie, venită din secreția glandei uropigiene, pe care pasărea o întinde pe pene. Pielea golașă din jurul ochiului este roz gălbuie, ochiul închis la culoare, iar picioarele roz portocalii. Pe frunte, penajul coboară spre cioc într-un vârf ascuțit. În perioada de cuibărit are un moț scurt pe ceafă, iar pe piept o pată gălbuie. Diferențele de sex se văd la cuibărit: masculul are pielea feței mai gălbuie și este vizibil mai mare, femela are pielea feței portocalie.

În zbor, văzut de dedesubt, are cel mai puternic contrast dintre pelicani: remigele, penele mari de zbor, sunt negre, iar restul aripii alb. Juvenilii sunt maro cenușii, cu aripile maronii, și au nevoie de trei până la patru ani ca să ajungă albi. Diferențele față de pelicanul creț le găsești explicate pe larg în articolul despre el.

Pescuitul în echipă

Spre deosebire de pelicanul creț, care pescuiește mai ales singur, pelicanul comun este un pescar social. Grupuri de zeci de păsări se așază în semicerc sau în potcoavă, înaintează spre apa mică, bat cu aripile și își afundă ciocurile sincronizat, împingând bancurile de pește într-un loc din care nu mai au scăpare. Punga gulară funcționează ca un minciog: se umple cu apă și pește, apoi pasărea o strânge, scurge apa și înghite prada. Un adult are nevoie de aproximativ 1-1,2 kg de pește pe zi, mai ales caras, roșioară, biban și plătică.

Cormoranii se alătură adesea acestor grupuri: ei se scufundă și scot peștele spre suprafață, unde îl prind pelicanii. Este o asociere de hrănire pe care o vezi des pe lacurile Deltei Dunării.

Cuibul și puii

Pelicanii comuni cuibăresc în grupuri foarte dese, pe plauri, insulele plutitoare de stuf, sau pe ostroave joase, departe de oameni. Cuibul este o grămadă de stuf și plante acvatice, pe sol. Femela depune de obicei două ouă, clocite de ambii părinți 29-36 de zile. După câteva săptămâni puii se adună în „creșe”, grupuri mari de pui păziți de câțiva adulți, iar părinții își recunosc puiul după glas când vin cu hrana. Puii zboară la 65-75 de zile și devin independenți curând după aceea.

Locurile de cuibărit sunt extrem de sensibile: un deranj de doar câteva minute ridică adulții de pe cuiburi, iar pescărușii iau ouăle și puii mici aproape imediat. De aceea ele se află în zone strict protejate, unde nu intră nimeni.

Migrație

Pelicanii comuni din Delta Dunării sosesc la sfârșitul lui martie și în aprilie, flămânzi după drum, și pleacă în septembrie și octombrie. Iernează în Africa, mai ales în bazinul Nilului și în Sahel. Fiind păsări foarte grele, migrează planând pe curenții de aer cald care se ridică deasupra uscatului și ocolesc marea: trec peste Bosfor, prin Turcia și Orientul Mijlociu, unde se văd uneori zeci de mii într-o singură zi.

Unde și când îl vezi în Delta Dunării

Din aprilie până în septembrie îi vezi pe lacurile mari și deschise, pescuind în grupuri sau odihnindu-se pe bancuri și plauri, și trecând pe deasupra în escadrile, în linie sau în V. La răsărit și seara, când zboară între locurile de odihnă și cele de hrănire, sunt cel mai ușor de văzut. Toamna, puii anului ies pe lacuri alături de părinți și învață să pescuiască. Ghizii noștri știu cât se poate apropia barca de un stol care se hrănește fără să-l ridice în aer, așa că îi vezi pescuind, nu fugind. Îi vezi în aproape orice excursie sau sejur cu noi.

Curiozități

• Roz de la propria glandă. Nuanța rozalie a penajului din primăvară nu vine din hrană, ca la flamingo, ci din secreția glandei uropigiene, pe care pelicanul o întinde pe pene când își face toaleta.
• Una dintre cele mai grele păsări zburătoare. Un mascul mare trece de 10 kg și are aripi de aproape trei metri. Ca să decoleze de pe apă, aleargă cu picioarele pe suprafață și bate puternic din aripi.
• Creșe de pui. În grupurile de cuibărit puii mai mari se adună laolaltă, iar adulții care vin cu hrana își găsesc puiul în mulțime după glas.
• Numele vechi. Onocrotalus vine din greacă și înseamnă aproximativ „măgar care zbiară”, după glasul gros al adulților în grupurile de cuibărit.

Statut și amenințări

Pelicanul comun cuibărește din sud-estul Europei până în Asia Centrală și în Africa și este clasificat ca specie neamenințată (LC) de IUCN, dar în Europa cuibărește doar în câteva locuri, iar Delta Dunării are de departe cea mai mare populație. Amenințările sunt deranjul la locurile de cuibărit, incendiile de stuf, liniile electrice, în care păsările atât de mari se lovesc sau se electrocutează, și persecuția de către cei care îl văd ca pe un concurent la pește.

În Delta Dunării, astăzi, cea mai mare amenințare pentru natură sunt bărcile rapide. Valurile lor ajung la plauri, iar zgomotul ridică de pe apă stolurile care se hrănesc sau se odihnesc; fiecare zbor forțat costă energie unei păsări de 10 kg. De aceea bărcile noastre merg încet pe canale.