Nr. 167 în lista noastrăStârcul purpuriu (Ardea purpurea)

Stârcul purpuriu este stârcul stufărișurilor. Mai zvelt și mai închis decât stârcul cenușiu, cu un gât lung, ca de șarpe, dungat ruginiu și negru, își petrece vara ascuns în stuful inundat al Deltei Dunării și de obicei se vede doar când se ridică încet din el sau când stă nemișcat la marginea unui canal. A fost odinioară cel mai comun stârc al unui peisaj alcătuit el însuși mai ales din stuf, iar povestea lui în Delta Dunării este povestea felului în care s-a schimbat acest peisaj.

Când o poți vedea în Delta Dunării și Dobrogea

1. IanAbsentă
2. FebAbsentă
3. MarAbsentă
4. AprRară
5. MaiModerată
6. IunModerată
7. IulModerată
8. AugModerată
9. SepModerată
10. OctRară
11. NovAbsentă
12. DecAbsentă

Statut aici

Oaspete de vară, cuibăritoare.

Lista Roșie IUCN

Risc scăzut

Lista noastră

Nr. 167 din 385 · vezi toată lista

Cum se recunoaște

Adulții au creștetul negru, capul și gâtul portocaliu ruginiu, cu dungi negre pe toată lungimea, spatele cenușiu închis și castaniu intens pe umeri și pe abdomen. Ciocul este lung, subțire și gălbui. Juvenilii sunt mai simpli, maro nisipii și cu mai puține dungi. În zbor stârcul purpuriu pare mai închis și mai colțuros decât stârcul cenușiu, cu o umflătură adâncă a gâtului strâns și degete lungi care ies mult în spatele cozii.

Stârcul cenușiu este mai mare, mai greu și cenușiu cu alb, cu ciocul mai gros și gâtul alb. De la distanță, culoarea gâtului este cel mai rapid indiciu: cenușiu cu alb la stârcul cenușiu, ruginiu cu negru la stârcul purpuriu.

Viața în stuf

Stârcul purpuriu vânează stând nemișcat, adesea pe jumătate ascuns în stuf sau pe un covor de plante plutitoare, și lovește peștii, broaștele, insectele acvatice și mamiferele mici. Degetele lui foarte lungi îi permit să stea pe tulpini de stuf îndoite deasupra apei, acolo unde un stârc cenușiu n-ar putea.

Cuibărește în stufărișuri inundate, solitar sau în colonii răsfirate, pe o platformă de tulpini de stuf construită chiar deasupra apei. Femela depune de obicei trei până la cinci ouă, ambii părinți le clocesc 25-30 de zile, iar puii zboară la aproximativ 45-50 de zile. În Europa preferă stuful vechi, netăiat: studiile din Camargue, în Franța, au găsit colonii doar în stufărișurile care nu fuseseră tăiate iarna sau fuseseră tăiate doar parțial.

Unde se poate vedea în Delta Dunării

Stârcii purpurii sosesc în Delta Dunării în aprilie și pleacă spre Africa în septembrie și octombrie. Din mai până în septembrie îi găsești de-a lungul canalelor și lacurilor cu stufărișuri întinse, mai ales dimineața devreme și seara, când zboară între cuiburi și locurile de hrănire. Lista noastră îl notează ca moderat din mai până în septembrie și rar în aprilie și octombrie.

Dintr-o barcă lentă vezi adesea unul stând la marginea stufului, perfect nemișcat, și te lasă să treci dacă barca nu se oprește prea aproape. Îl poți căuta într-o excursie privată de 4 ore cu barca, în excursia de grup de birdwatching în Delta Dunării sau îl poți fotografia într-una dintre turele noastre foto.

Curiozități

• Odinioară stârcul comun, azi unul dintre cei mai rari. În vechea Deltă a Dunării, un peisaj alcătuit mai ales din stuf inundat, stârcul purpuriu era cel mai comun stârc. Astăzi prima listă completă a păsărilor din Rezervația Biosferei Delta Dunării (Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării, 2023) indică doar 230-450 de perechi cuibăritoare, față de mii de perechi de stârci de noapte, stârci galbeni și egrete mici în colonii. Motivul principal, așa cum l-au văzut ghizii noștri pe apă, este ce s-a întâmplat cu stuful.
• Stuful a fost ars. Din 1956 stuful din Delta Dunării a fost recoltat la scară industrială pentru industria hârtiei, iar planul era ca aproape o treime din Delta Dunării să fie transformată în plantații de stuf. Ca să fie mai ușoară recoltarea, stuful vechi era ars iarna, așa încât primăvara să crească doar stuf tânăr, mult mai ușor de tăiat. Stârcul purpuriu are nevoie exact de acel stuf vechi și uscat ca să își construiască cuibul. Recoltarea pe scară largă nu mai este permisă, dar stuful este încă incendiat în fiecare iarnă în multe locuri, dintr-un obicei vechi.
• Canalele au adus copacii. Când canalele din Delta Dunării au fost dragate, mâlul a fost depus în grămezi de-a lungul malurilor. Aceste fâșii noi de pământ uscat, de-a lungul a sute de kilometri de canale, au devenit terenul pe care au putut crește sălciile, într-un peisaj care fusese aproape numai stuf. Malurile au tăiat și accesul apei spre multe lacuri și bălți mici din spatele lor, care s-au colmatat și s-au umplut foarte repede de vegetație. Stârcul purpuriu a pierdut stuf inundat, iar stârcul cenușiu, care cuibărește în copaci, a câștigat mii de locuri noi de cuibărit.
• O secetă de cealaltă parte a Saharei. Stârcii purpurii iernează în Africa la sud de Sahara, zeci de mii doar în delta interioară a Nigerului, în Mali. În timpul Marii Secete din Sahel, aproximativ între 1969 și 1992, mulți dintre ei nu au supraviețuit iernii, iar populațiile europene au scăzut. Efectivele lor urmează și azi ploile din Sahel mai îndeaproape decât orice se întâmplă în Europa. Stârcul cenușiu rămâne tot anul în Delta Dunării și a scăpat de această lovitură.
• Cel mai greu stârc de numărat. În timpul marelui recensământ al coloniilor din Delta Dunării din 2001 și 2002, până la 65% dintre stârcii purpurii au fost găsiți în colonii pe care nu le știa nimeni înainte, ascunse în stufărișuri aproape imposibil de cercetat de pe sol sau din aer.

Statut și amenințări

Stârcul purpuriu este clasificat de IUCN ca specie neamenințată (LC), dar în Europa a scăzut puternic în a doua jumătate a secolului XX. România găzduiește aproximativ 1.800-7.800 de perechi cuibăritoare, iar Rezervația Biosferei Delta Dunării doar 230-450 de perechi, potrivit listei din 2023. Are nevoie de stufărișuri mari, inundate, nederanjate, care să nu fie arse sau tăiate în fiecare iarnă.

Astăzi, în Delta Dunării cea mai mare amenințare pentru natură sunt bărcile rapide. Stârcul purpuriu se hrănește și cuibărește în stuful de pe marginea canalelor, exact acolo unde zgomotul și valurile lor ajung primele. De aceea bărcile noastre merg încet pe canale.