Nr. 202 în lista noastrăCodalbul (Haliaeetus albicilla)

Un codalb care se ridică de pe o salcie uscată de pe malul lacului, cu aripile late ca o ușă și coada albă strălucind în soare, este unul dintre momentele pe care nu le uiți dintr-o excursie în Delta Dunării. Este cea mai mare pasăre răpitoare din România și una dintre cele mai mari acvile din lume.

Când o poți vedea în Delta Dunării și Dobrogea

1. IanAbundentă
2. FebAbundentă
3. MarAbundentă
4. AprAbundentă
5. MaiAbundentă
6. IunAbundentă
7. IulAbundentă
8. AugAbundentă
9. SepAbundentă
10. OctAbundentă
11. NovAbundentă
12. DecAbundentă

Statut aici

Sedentară, oaspete de iarnă.

Lista Roșie IUCN

Risc scăzut

Lista noastră

Nr. 202 din 385 · vezi toată lista

Codalbul nu este un vultur

În multe cărți, articole și reportaje, dar și în vorbirea de zi cu zi, codalbul apare sub numele de „vultur” sau „vulturul codalb”. Este o greșeală mare: codalbul nu este un vultur, ci o acvilă. Face parte din grupul acvilelor de mare, la fel ca American Bold Eagle (vulturul pleșuv american), care, tot din greșeală, poartă și el în română numele de vultur, deși este tot o acvilă.

Confuzia vine din limbă: multă vreme, în română, „vultur” a fost cuvântul pentru orice pasăre răpitoare mare. Dar acvilele și vulturii sunt păsări diferite, cu un alt mod de viață, și se deosebesc ușor:

• Hrana. Acvilele sunt vânători: prind și omoară prada vie, pești, păsări sau mamifere. Vulturii se hrănesc aproape numai cu stârvuri și foarte rar omoară ceva.
• Picioarele. Acvilele au picioare puternice, cu gheare lungi, curbate și ascuțite, făcute să apuce și să țină prada. Vulturii au gheare mai scurte și tocite, bune pentru mers pe pământ în jurul unei carcase, nu pentru vânătoare.
• Capul și gâtul. Acvilele au capul complet acoperit de pene. Cei mai mulți vulturi au capul și gâtul golașe sau acoperite doar cu puf scurt, ca să nu se murdărească atunci când își bagă capul în carcase.
• Felul în care caută hrana. Vulturii planează ore întregi la mare înălțime, cercetând terenul după animale moarte, și se adună adesea zeci la aceeași carcasă. Acvilele vânează singure sau în pereche, pe teritoriul lor.

Vulturii adevărați din Europa sunt vulturul sur, vulturul negru, zăganul și hoitarul. Codalbul mănâncă uneori și stârvuri, mai ales iarna, dar asta nu îl face vultur: și alte acvile o fac atunci când hrana e puțină. După tot restul, picioare, cioc, cap și mod de viață, este o acvilă.

De aceea îi rugăm pe cititorii noștri să folosească doar numele lui corect: codalb. Nu „vultur”, nu „vulturul codalb”. Un nume corect ajută la cunoașterea și la protejarea speciei.

Vărul din America

Cea mai apropiată rudă a codalbului este "vulturul" pleșuv american, pasărea de pe stema Statelor Unite. Și el este o acvilă, nu un vultur: în engleză se numește corect „Bald Eagle”, iar numele științific al genului, Haliaeetus, înseamnă chiar „acvilă de mare”. Cele două sunt specii surori, provenite dintr-un strămoș comun care trăia în jurul Polului Nord.

Studiile genetice estimează că liniile lor s-au despărțit acum mai bine de un milion de ani, când populațiile din Eurasia și din America de Nord au rămas izolate unele de altele. Legătura dintre continente era Beringia, o punte de uscat între Siberia și Alaska, care apărea și dispărea odată cu glaciațiunile, după cum cobora sau urca nivelul mării. De atunci cele două specii au evoluat separat: codalbul adult are doar coada albă, iar bald eagle are albe și capul, și coada. Ca mărime, formă și mod de viață seamănă însă foarte mult. Codalbul cuibărește și azi în Groenlanda, aproape de America de Nord, dar cele două au rămas specii distincte.

Codalbii din Delta Dunării au un ADN aparte

Un studiu genetic publicat în august 2026 de o echipă de cercetători români (Ciorpac și colaboratorii, în revista Genes) a analizat ADN mitocondrial din pene ale codalbilor care cuibăresc în Rezervația Biosferei Delta Dunării. Datele au fost comparate cu cele din toată Europa și Asia, în total 480 de probe. Rezultatul: 47 de variante genetice (haplotipuri), dintre care 11 au fost găsite numai la codalbii din Delta Dunării.

Pentru cercetători, aceste variante unice arată că populația de la Dunărea de Jos a supraviețuit aici foarte mult timp și s-a diversificat pe loc. Codalbii de azi din Delta Dunării provin, cel mai probabil, din refacerea populației locale după declinul din secolul trecut, nu din păsări venite recent din alte părți ale Europei. Studiul susține ipoteza că Delta Dunării a fost un refugiu și un centru de diversificare pentru codalb în sud-estul Europei, un rezervor de diversitate genetică pentru întreaga specie.

Cum îl recunoști

Adultul este maro, cu capul și gâtul mai deschise, bej, un cioc masiv, galben, și coada scurtă, în formă de pană, complet albă. În zbor are aripi foarte late, dreptunghiulare, cu „degetele” remigelor bine desfăcute, și capul proeminent, ceea ce i-a adus porecla de „ușă zburătoare”. Juvenilii sunt maro închis, pătați, cu ciocul închis la culoare și coada închisă cu centre deschise. Penajul de adult, cu coada albă, apare abia după vârsta de cinci ani.

Hrana

Codalbul se hrănește cu pești mari, pe care îi prinde de la suprafață coborând în zbor planat, și cu păsări de apă, mai ales lișițe și rațe, pe care le obosește atacându-le iar și iar până nu mai pot să se scufunde. Mănâncă și stârvuri și fură adesea prada altor păsări, de la cormorani până la alte răpitoare. Iarna se adună în jurul apelor neînghețate, unde găsește pește și păsări slăbite.

Cuibul și puii

Perechile rămân împreună pe viață și folosesc același cuib ani la rând, adăugând crengi în fiecare an, așa că un cuib vechi poate ajunge la doi metri lățime și sute de kilograme. În Delta Dunării cuibărește în copaci bătrâni, sălcii și plopi, în locuri liniștite. Femela depune unul până la trei ouă la sfârșitul iernii, clocite de ambii părinți aproximativ 38 de zile. Puii zboară la 70-90 de zile și rămân în preajma părinților încă câteva săptămâni.

Unde și când îl vezi în Delta Dunării

Îl vezi tot anul, cocoțat pe sălciile uscate de pe malul lacurilor sau planând sus deasupra stufului. Iarna, când sosesc codalbii din nordul Europei, șansele cresc mult: pe apele neînghețate vezi adesea mai mulți codalbi deodată, adulți și juvenili, în jurul stolurilor de rațe și gâște. Îl poți vedea în excursiile și sejururile noastre, iar iarna în excursia privată de iarnă.

Curiozități

• Revenirea. În anii 1970 și 1980, codalbii din România au fost decimați de otrăvurile folosite împotriva așa-numitelor „dăunătoare” și de vânătoare. Datorită protecției, astăzi au revenit, iar Delta Dunării este unul dintre cele mai importante refugii ale lor din țară.
• Cuiburi uriașe. Un cuib folosit de aceeași pereche zeci de ani poate deveni atât de greu încât rupe creanga pe care stă.
• Un pirat al aerului. Codalbul fură adesea peștele prins de alte păsări, urmărindu-le până când îl scapă.
• Coada albă, după cinci ani. Vârsta unui codalb se poate estima destul de bine după cât alb are în coadă și după culoarea ciocului.

Statut și amenințări

Codalbul trăiește din Groenlanda și nordul Europei până în Japonia și este clasificat ca specie neamenințată (LC) de IUCN, după o revenire puternică în ultimele decenii. Este strict protejat în Uniunea Europeană. Amenințările sunt otrăvirea, plumbul înghițit din păsările împușcate și din stârvuri, liniile electrice, turbinele eoliene și deranjul în apropierea cuibului.