Nr. 41 în lista noastrăVulpea (Vulpes vulpes)

O străfulgerare roșcată se mișcă printre stuf, se oprește o clipă pe un mal uscat și dispare în tufărișul de sălcii. Vulpea este unul dintre cele mai cunoscute mamifere sălbatice din Europa, și totuși să vezi una în Delta Dunării este mereu un moment special. Adaptabilă, inteligentă și remarcabil de descurcăreață, își câștigă traiul într-un peisaj de ape, stufărișuri, grinduri uscate și sate răzlețe. Este prădător, necrofag și consumator oportunist, vânând pe teren deschis sau căutând hrană lângă așezările omenești.

Descriere

Vulpea este un canid de mărime medie, cu corpul zvelt, botul ascuțit, urechi triunghiulare, drepte, și o coadă lungă și stufoasă. Blana este de obicei roșu portocalie pe spate și pe flancuri, cu partea de dedesubt mai deschisă, pete închise pe partea de jos a picioarelor și adesea vârful cozii alb. Intensitatea roșului variază mult de la un animal la altul, iar unele vulpi sunt mult mai închise, cu zone maro sau aproape negre în blană.

Coada stufoasă este una dintre cele mai ușor de recunoscut trăsături ale vulpii. O ajută să își păstreze echilibrul când aleargă și se întoarce, îi ține de cald când stă ghemuită la odihnă și este folosită și în comunicare. Iarna, blana groasă și coada plină fac vulpea să pară mult mai mare decât în lunile calde.

Vulpile au un auz excelent și un miros foarte dezvoltat. Urechile lor mari pot detecta mișcări mici în vegetație, iar ochii sunt adaptați la lumina slabă. Combinația acestor simțuri le face vânători eficienți, mai ales când caută rozătoare ascunse în iarbă sau sub zăpadă.

Subspecii: ce vulpe trăiește în România?

Vulpea are un areal geografic uriaș, care se întinde pe mare parte din emisfera nordică. De-a lungul timpului au fost descrise numeroase subspecii, mai ales pe baza distribuției geografice și a diferențelor de mărime, culoare a blănii și caractere ale craniului. Limitele dintre unele dintre aceste forme nu sunt întotdeauna clare, iar clasificările diferă de la o autoritate taxonomică la alta.

Listele mamiferelor din România au indicat în mod tradițional subspecia Vulpes vulpes crucigera (Bechstein, 1789) pentru fauna țării. Numele este deci relevant când vorbim despre taxonomia istorică a vulpilor din România, inclusiv a celor din Dobrogea.

Totuși, această încadrare tradițională nu trebuie confundată cu o confirmare genetică pentru populația din Delta Dunării. Vulpea este foarte variabilă în tot arealul, iar pentru a stabili cu mai mare certitudine relațiile populației din Delta Dunării ar fi nevoie de un studiu genetic detaliat dedicat vulpilor de aici. Pentru acest articol, identificarea cea mai sigură este simplu Vulpes vulpes, vulpea.

Ca referință, vezi lista revizuită a speciilor de mamifere din fauna României, care include V. v. crucigera, și fișa vulpii de pe Lista Roșie IUCN.

Habitat: de la stufărișuri la marginea satelor

Puține carnivore sunt atât de adaptabile ca vulpea. Ocupă păduri, pajiști, terenuri agricole, zone umede, munți și chiar orașe mari. În general se descurcă bine în peisajele unde se întâlnesc habitate diferite: liziere, câmpuri deschise, tufărișuri, maluri de râu și zone cu destul adăpost.

Delta Dunării oferă o varietate surprinzătoare de locuri pentru un prădător terestru. Vulpile folosesc grindurile naturale mai înalte, grindurile uscate, malurile acoperite cu sălcii și marginile stufărișurilor. Pot fi găsite și în jurul satelor, unde grădinile, curțile cu păsări și resturile de mâncare aruncate le pot oferi hrană suplimentară.

În restul Dobrogei vulpea este la fel de acasă în peisajele agricole, pe pajiștile uscate, în pâlcurile mici de pădure și pe dealurile cu tufărișuri ale Podișului Dobrogei de Nord. Capacitatea ei de a folosi habitate diferite explică de ce rămâne răspândită chiar și în zonele unde alte carnivore mari lipsesc.

Un studiu asupra mamiferelor terestre din Dobrogea a semnalat vulpea în toată regiunea, inclusiv în zonele din jurul Rezervației Biosferei Delta Dunării, în Munții Măcinului și pe Podișul Dobrogei de Nord. Cercetătorii au observat că speciile răspândite, cum este vulpea, pot primi mai puțină atenție în studiile de teren tocmai pentru că sunt atât de cunoscute.

Comportament: un vânător solitar cu un program flexibil

Vulpile sunt de obicei solitare în afara sezonului de reproducere. Un mascul și o femelă adulți pot împărți un teritoriu și își pot crește puii împreună, dar în general caută hrană separat. Teritoriile lor variază mult ca mărime, în funcție de hrana disponibilă, de calitatea habitatului și de prezența altor vulpi.

Vulpile sunt mai ales crepusculare și nocturne, devin active în jurul apusului și continuă toată noaptea. Totuși, nu sunt strict nocturne. În zonele liniștite, în sezonul de reproducere sau când hrana este din belșug, o vulpe poate fi văzută și ziua. În Delta Dunării, dimineața devreme și ultimele ore de lumină pot oferi ocazii deosebit de bune de observare.

Vulpile comunică prin marcare cu miros, limbajul corpului și o gamă surprinzător de variată de sunete. Urina și excrementele sunt folosite ca să marcheze traseele și limitele teritoriului. Vocalizele includ lătrături, schelălăituri, scâncete și binecunoscutul strigăt aspru, aproape ca un țipăt, care se aude în sezonul de reproducere.

O vulpe se odihnește de obicei ziua într-un loc adăpostit, adesea în vegetație deasă, în tufărișuri sau într-o vizuină. Își poate săpa propria vizuină, dar poate folosi și o galerie părăsită de alt animal. Același sistem de vizuini poate fi folosit mai mulți ani, mai ales când oferă un loc sigur pentru creșterea puilor.

Hrana: oportunistul suprem

Vulpea este omnivoră, cu o hrană remarcabil de flexibilă. Mamiferele mici, mai ales șoarecii și șoarecii de câmp, sunt adesea pradă importantă, dar mănâncă și iepuri, păsări, ouă, reptile, amfibieni, insecte și râme. Fructele, fructele de pădure și alte materiale vegetale devin mai importante când sunt disponibile.

În zonele umede ca Delta Dunării hrana ei poate include rozătoarele care trăiesc pe maluri, broaște, insecte, pește și păsări sau ouă pe care le găsește. Se hrănește și cu stârvuri, profitând de animalele moarte din cauze naturale sau lăsate în urmă de alți prădători. Compoziția exactă a hranei se schimbă cu anotimpurile și cu hrana disponibilă local.

Una dintre cele mai cunoscute tehnici de vânătoare ale vulpii este saltul înalt folosit ca să prindă rozătoare. Întâi ascultă cu atenție, localizând mișcarea de sub iarbă sau zăpadă, apoi sare și aterizează cu labele din față peste pradă. Mișcarea pare aproape o joacă, dar este un mod foarte eficient de a prinde mamifere mici ascunse privirii.

Vulpile își păstrează uneori surplusul de hrană îngropându-l în gropi puțin adânci. Aceste rezerve pot fi recuperate mai târziu, ceea ce îi permite animalului să profite de o vânătoare reușită chiar și când nu poate mânca totul deodată.

Reproducerea: o familie crescută într-o vizuină ascunsă

Sezonul de reproducere are loc de obicei iarna, iar împerecherea se petrece cel mai des între decembrie și februarie în mare parte din centrul și estul Europei. În această perioadă vulpile devin mai gălăgioase și pot parcurge distanțe mai mari căutând un partener.

După o gestație de aproximativ 51-53 de zile, femela naște în vizuină, de obicei în martie sau aprilie. Un cuib obișnuit are patru până la șase pui, deși numărul poate varia. Puii nou-născuți sunt orbi, surzi și acoperiți cu o blană scurtă, închisă la culoare. Ochii li se deschid după aproximativ două săptămâni, iar pe la o lună încep să exploreze zona din jurul vizuinii.

Femela petrece cea mai mare parte a primelor săptămâni cu puii, în timp ce masculul aduce de obicei hrană la vizuină. Pe măsură ce puii cresc, ambii părinți le pot aduce hrană, iar puii încep treptat să îi însoțească afară. Sunt înțărcați pe la opt-zece săptămâni și continuă să învețe să vâneze în timpul verii.

Până toamna, vulpile tinere încep de obicei să se disperseze și să își stabilească propriile teritorii. Unele pot rămâne aproape de locul nașterii, altele merg mult mai departe. Această mișcare ajută specia să colonizeze zone noi și să păstreze legăturile dintre populații.

Rolul vulpii în ecosistem

Ca prădător de mărime medie, vulpea are un rol important în lanțul trofic. Vânând rozătoare și alte mamifere mici, le poate influența populațiile locale. Consumă și stârvuri, ajutând la îndepărtarea resturilor de animale din mediu, și răspândește semințe prin fructele pe care le mănâncă.

Hrana ei nu se limitează la speciile pe care oamenii le consideră dăunători. Vulpile pot lua și păsări care cuibăresc pe sol, ouă și pui de animale, mai ales când altă hrană este rară sau când cuiburile sunt ușor accesibile. Asta poate crea conflicte cu crescătorii de păsări și cu interesele de conservare, mai ales în zonele importante pentru cuibărit.

Este important totuși să nu presupunem că fiecare declin al unei populații de păsări este cauzat de vulpi. Prădarea este un proces ecologic natural, iar efectele ei depind de starea habitatului, densitatea prădătorilor, sursele alternative de hrană și alte presiuni asupra faunei. Înțelegerea acestor relații cere mai mult decât să dai vina pe un prădător cunoscut.

Curiozități

• Are un areal excepțional de larg. Vulpea este unul dintre cele mai răspândite carnivore terestre din lume, prezentă în mare parte din Europa, Asia și America de Nord, dar și în unele părți ale Africii de Nord.
• Coada ei nu este doar decor. Coada stufoasă ajută la echilibru, ține de cald în timpul odihnei și are un rol în comunicare.
• Poate auzi rozătoarele sub pământ. Auzul sensibil o ajută să localizeze prada mică ce se mișcă sub vegetație sau sub zăpadă.
• Uneori se joacă cu hrana. Vulpile tinere exersează vânătoarea prin joacă, pândind și sărind pe obiecte, pe frați și pe insecte.
• Este o oportunistă excelentă. O vulpe poate vâna rozătoare într-o noapte, poate mânca fructe de pădure în următoarea și se poate hrăni cu stârvuri când are ocazia.
• Nu trăiește în haită ca lupul. Vulpile caută în general hrană singure, deși o pereche care se reproduce și puii ei formează un grup de familie în jurul vizuinii.

Când și unde vezi vulpea în Delta Dunării

Vulpea este prezentă în Delta Dunării tot anul, dar observațiile depind de anotimp, de momentul zilei și de cât deranj este în zonă. Caut-o de-a lungul malurilor uscate, al grindurilor naturale, al grindurilor cu sălcii și la marginea satelor, mai ales acolo unde terenul deschis întâlnește vegetația deasă.

Dimineața devreme și după-amiaza târziu sunt momente bune să urmărești vulpile. Vara pot fi văzute deplasându-se pe maluri înainte de căldura zilei, iar toamna și iarna pot fi uneori active mai mult timp ziua. Primăvara, prezența puilor îi poate aduce pe adulți la vedere lângă vizuini, deși aceste locuri trebuie privite mereu de la o distanță respectuoasă.

Când mergi cu barca, cercetează malurile mai înalte și marginile stufărișurilor, nu doar apa. O vulpe se poate odihni la umbră, poate traversa o fâșie îngustă de teren deschis sau poate urma un traseu cunoscut pe mal. Adesea observă barca mult înainte să observăm noi animalul, așa că apropierea liniștită și răbdarea sunt esențiale.

Vulpile sunt animale sălbatice și nu trebuie hrănite sau abordate ca să obții o fotografie mai de aproape. Păstrând o distanță respectuoasă le putem observa comportamentul natural fără să îl schimbăm. Poți descoperi mai mult din fauna Deltei Dunării în excursiile și turele noastre în natură și poți vedea alte specii în ghidul nostru despre mamiferele din Delta Dunării și Dobrogea.