Nr. 13 în lista noastrăLiliacul de amurg (Nyctalus noctula)

Imediat după apus, când cerul de deasupra Deltei Dunării încă mai păstrează ultima lumină a zilei, un liliac mare poate apărea sus, deasupra liniei copacilor. Zboară repede și drept, cu aripi lungi și înguste, făcând viraje bruște și abrupte în timp ce prinde insecte în aer. Este liliacul de amurg, unul dintre cei mai mari și mai puternici zburători dintre liliecii Europei. Spre deosebire de liliecii mici care fâlfâie des aproape de clădiri și de vegetație, liliacul de amurg este un vânător al cerului deschis, care se hrănește adesea mult deasupra copacilor și deasupra apei.

Descriere

Liliacul de amurg este un liliac relativ mare, cu corpul robust, aripi lungi și înguste și capul scurt, rotunjit. Blana este de obicei maro roșcată spre castaniu, cu aspect lucios, iar partea de dedesubt este ceva mai deschisă. Urechile, botul și membranele aripilor sunt maro închis. Aripile sunt lungi și ascuțite, o adaptare pentru zborul rapid în spații deschise.

Cu o anvergură care poate ajunge la aproximativ 45 cm, liliacul de amurg este mult mai mare decât mulți dintre liliecii văzuți des în jurul caselor și grădinilor. Zborul lui este și el caracteristic: rapid, direct și adesea sus deasupra pământului, întrerupt de plonjoane bruște și abrupte după insecte zburătoare.

Spre deosebire de liliecii care vânează aproape de vegetație, liliacul de amurg se hrănește adesea în aer liber, deasupra lizierelor, poienilor, câmpurilor și apei. Zborul lui puternic îi permite să acopere suprafețe mari căutând pradă, uneori parcurgând peste 10 km între adăpost și locurile de hrănire.

Habitat: un liliac al copacilor și al cerului deschis

Liliacul de amurg este legat în primul rând de pădure, mai ales de pădurile bătrâne cu copaci care au scorburi naturale. Folosește scorburile ca adăpost de zi și ca locuri de maternitate, alegând adesea scorburi săpate inițial de ciocănitori. Aceste goluri îl apără de vreme și de prădători și îi oferă condiții relativ stabile pentru odihnă și creșterea puilor.

Habitatul de hrănire este mult mai variat decât cel de adăpost. Liliecii de amurg vânează deasupra pădurilor, de-a lungul lizierelor, deasupra pajiștilor și terenurilor agricole și în jurul lacurilor și râurilor. Se pot hrăni și în orașe, mai ales acolo unde insectele se adună în jurul felinarelor și există adăposturi potrivite.

Delta Dunării oferă o combinație a acestor habitate. Copacii bătrâni din pădurile Deltei Dunării oferă posibile adăposturi, iar spațiile deschise de deasupra lacurilor, canalelor, poienilor și stufărișurilor oferă zone întinse de hrănire. Copacii bătrâni ai pădurii Letea sunt deosebit de importanți, pentru că oferă scorburile de care au nevoie liliecii care trăiesc în copaci.

Liliacul de amurg în Delta Dunării

Deși liliecii sunt o parte importantă a faunei de mamifere a Deltei Dunării, au primit mai puțină atenție din partea cercetătorilor decât multe dintre speciile mai mari și mai vizibile. Semnalările din regiune sunt relativ răzlețe, dar confirmă că liliacul de amurg este prezent de zeci de ani în mai multe părți ale Deltei Dunării.

În urma cercetărilor de teren făcute între 1990 și 1993, exemplare de Nyctalus noctula au fost semnalate la Maliuc-Gorgova, unde un exemplar a fost colectat pe 21 august 1992, și la Crișan, unde altul a fost colectat pe 24 august 1992. Observațiile au fost publicate în cercetări despre biologia genului Nyctalus.

Un studiu mai detaliat despre liliecii din pădurea Letea a fost publicat în Analele Științifice ale Institutului Delta Dunării în 2007. Cercetările de teren făcute între iunie și septembrie 2006 au identificat 11 specii de lilieci în pădure. Liliacul de amurg și liliacul de amurg mic (Nyctalus leisleri) au fost printre cele mai abundente specii înregistrate în studiu.

Cercetătorii au folosit plase de ceață și detectoare de ultrasunete ca să identifice liliecii în diferite habitate, inclusiv liziere, poieni și zone deschise. Munca lor a arătat importanța pădurii și a peisajului din jur pentru lilieci, dar și cât de multe rămân de cercetat despre populațiile de lilieci din Delta Dunării.

Aceste semnalări confirmă prezența liliacului de amurg în Delta Dunării, dar nu trebuie interpretate ca o estimare actuală a populației. Ar fi nevoie de o monitorizare mai recentă și sistematică pentru a-i înțelege efectivele, deplasările sezoniere și adăposturile din regiune.

Zbor și ecolocație: vânătoare pe întuneric

Liliecii nu se bazează doar pe vedere ca să se orienteze și să prindă prada noaptea. Liliacul de amurg folosește ecolocația, emițând sunete de înaltă frecvență și interpretând ecourile care se întorc de la obiectele din jur. Asta îi permite să detecteze insecte, să evite obstacolele și să se orienteze pe întuneric.

Semnalele lui de ecolocație sunt relativ puternice și de frecvență joasă în comparație cu ale multor lilieci europeni mai mici. Pot fi uneori detectate cu detectoare speciale pentru lilieci, care transformă ultrasunetele în sunete pe care oamenii le pot auzi. Semnalele caracteristice ale liliacului de amurg se pot auzi ca o serie de pulsuri regulate și ascuțite, deși sunetul exact depinde de detector și de metoda de înregistrare.

Liliacul de amurg este un vânător aerian rapid. De obicei prinde insectele în zbor, adesea sus deasupra pământului sau a apei. Când detectează o pradă, poate face un plonjon sau o întoarcere bruscă, interceptând insecta cu gura sau cu membranele aripilor. Apoi o mănâncă în zbor.

Activitatea lui de vânătoare este concentrată adesea în jurul apusului și în primele ore de întuneric, cu o altă perioadă de activitate înainte de zori. În serile calde se pot vedea mai mulți lilieci de amurg zburând deasupra aceleiași zone deschise, urmând concentrările de insecte.

Hrana: un prădător al insectelor zburătoare

Liliacul de amurg este insectivor. Hrana lui include molii, gândaci, muște, efemeride și alte insecte zburătoare. Compoziția se schimbă cu anotimpul și cu insectele disponibile în zonele lui de hrănire.

Primăvara, insectele mai mici, cum sunt țânțarii mici și efemeridele, pot fi o pradă importantă. Mai târziu în sezon, liliecii de amurg iau și insecte mai mari, inclusiv cărăbuși, gândaci de bălegar și molii. Aceste insecte sunt adesea abundente pe liziere, în zonele umede și deasupra apelor deschise, ceea ce face din aceste habitate locuri valoroase de hrănire.

Hrănindu-se cu un număr mare de insecte, liliecii de amurg fac parte din sistemul natural care ajută la reglarea populațiilor de insecte. Activitatea lor este deosebit de utilă în peisajele unde se întâlnesc zonele umede, pădurile și terenurile agricole, pentru că aceste habitate susțin o mare varietate de insecte zburătoare.

Reproducerea: colonii în scorburi

Primăvara, femelele de liliac de amurg se adună în colonii de maternitate, de obicei în scorburi. Aceste colonii oferă un mediu cald și protejat în care femelele nasc și își cresc puii. Numărul liliecilor dintr-un adăpost poate varia mult, iar colonia se poate muta între mai multe scorburi în sezonul de reproducere.

Puii se nasc de obicei în iunie sau iulie. O femelă naște în general un singur pui, deși sunt semnalați și gemeni. Liliecii nou-născuți sunt mici și depind de mame pentru căldură și lapte. Rămân în adăpost cât timp femelele pleacă după hrană și se întorc să îi alăpteze.

Puii se dezvoltă repede. După câteva săptămâni încep să zboare, iar pe la șase săptămâni pot de obicei să se hrănească singuri. În această perioadă colonia de maternitate este deosebit de sensibilă la deranj. Dacă o scorbură este distrusă sau adăpostul este deranjat, urmările pot fi grave pentru puii de lilieci.

Masculii de liliac de amurg petrec adesea vara separat sau în grupuri mici. La sfârșitul verii masculii își stabilesc adăposturi de împerechere, de obicei în scorburi, și folosesc strigăte și mirosuri ca să atragă femelele. Împerecherea are loc la sfârșitul verii și toamna, iar la multe exemplare fecundarea este amânată până după hibernare.

Migrație și supraviețuire iarna

Liliacul de amurg este una dintre speciile de lilieci migratoare ale Europei. Unele populații se mută între zonele de reproducere de vară din nord-estul Europei și zonele de iernat mai la sud și sud-vest. Fiecare liliac poate parcurge sute de kilometri, iar deplasări de peste 1.000 km au fost documentate.

Totuși, nu toți liliecii de amurg migrează. Cercetările din Europa Centrală au arătat că specia are un tipar de migrație parțial și flexibil: unele exemplare parcurg distanțe lungi, iar altele rămân aproape de teritoriile de vară sau se mută doar pe distanțe relativ scurte. În unele populații femelele tind să migreze mai des și pe distanțe mai mari decât masculii.

Iarna liliecii de amurg folosesc cavități adăpostite, unde temperaturile sunt mai stabile. Acestea pot fi copaci scorburoși, crăpături în stânci, fisuri în clădiri și poduri și alte spații protejate. Intră în perioade de amorțire sau hibernare când e frig și insectele sunt rare, reducându-și nevoile de energie până revine vremea caldă.

În Delta Dunării, semnalările din august și cercetările despre genul Nyctalus arată că zona este importantă în perioada de migrație. Un studiu a observat folosirea scorburilor părăsite de ciocănitori ca adăposturi preferate de liliecii de amurg între august și octombrie. Totuși, rutele exacte de migrație și proporția liliecilor locali care migrează rămân insuficient documentate.

Conservare și amenințări

Liliacul de amurg este clasificat pe Lista Roșie IUCN ca specie neamenințată (LC) și rămâne răspândit în mare parte din Europa. Cu toate acestea, ca toate speciile de lilieci din Europa, este protejat prin legislația europeană privind fauna sălbatică. Conservarea lui depinde de păstrarea adăposturilor potrivite, a habitatelor de hrănire și a rutelor sigure de deplasare.

Dispariția copacilor bătrâni cu scorburi este una dintre principalele griji pentru liliecii care trăiesc în copaci. Îndepărtarea copacilor uscați sau scorburoși, silvicultura intensivă și pierderea pădurilor bătrâne pot elimina adăposturi folosite poate de mulți ani. Pentru că liliecii de amurg revin adesea în zonele tradiționale de adăpost, pierderea unui singur copac important poate afecta o colonie întreagă.

Alte presiuni sunt pierderea habitatelor bogate în insecte, folosirea pesticidelor, deranjarea adăposturilor și coliziunile cu turbinele eoliene. Energia eoliană poate fi o problemă deosebită pentru liliecii migratori, pentru că turbinele pot fi amplasate pe rutele de deplasare și în zonele unde liliecii se adună să se hrănească.

În Delta Dunării protejarea copacilor bătrâni și a lizierelor este deosebit de importantă. Pădurile bătrâne și șirurile de copaci nu țin doar de caracterul peisajului; ele adăpostesc și lilieci și alte animale sălbatice. Păstrarea acestor habitate ajută la menținerea legăturilor ecologice dintre păduri, zone umede și apele deschise.

Curiozități

• Unul dintre liliecii mai mari ai Europei. Cu o anvergură care poate ajunge la aproximativ 45 cm, liliacul de amurg este mult mai mare decât mulți dintre liliecii mici văzuți des în jurul clădirilor.
• Zboară sus și repede. Spre deosebire de liliecii care vânează aproape de vegetație, liliecii de amurg se hrănesc adesea în aer liber, deasupra copacilor, câmpurilor și apei.
• Folosește scorburi vechi de ciocănitoare. Scorburile făcute de ciocănitori sunt printre adăposturile lui preferate de vară.
• Este un călător pe distanțe lungi. Unele exemplare migrează peste 1.000 km între zonele de vară și de iarnă, deși multe rămân mult mai aproape de locurile de reproducere.
• Poate fi auzit cu echipamentul potrivit. Semnalele lui de ecolocație sunt ultrasunete, dar un detector de lilieci le poate face audibile pentru urechea omului.
• Prinde insectele în zbor. Liliacul de amurg își prinde și își mănâncă de obicei prada în timp ce zboară, fără să aibă nevoie să aterizeze.

Când și unde vezi liliacul de amurg în Delta Dunării

Liliacul de amurg se observă cel mai probabil în jurul apusului și în primele ore de întuneric, când își părăsește adăposturile ca să vâneze. Caută-l deasupra coroanelor copacilor, de-a lungul lizierelor și deasupra apelor deschise, unde zborul lui rapid și direct poate fi mai ușor de deosebit de al speciilor mai mici de lilieci.

Pădurea Letea este o zonă deosebit de interesantă, pentru că cercetările au confirmat acolo prezența speciei. Combinația de copaci bătrâni, liziere și zone deschise de hrănire oferă condiții potrivite pentru liliecii de amurg. Peisajele largi din jurul lacurilor și canalelor pot oferi și ele ocazii bune de hrănire, mai ales acolo unde insectele zburătoare sunt abundente.

Identificarea unui liliac în zbor nu este întotdeauna ușoară. Mărimea relativ mare, zborul rapid și obiceiul de a zbura sus deasupra pământului sunt indicii utile ale liliacului de amurg, dar mai multe alte specii pot arăta asemănător în lumină slabă. Pentru o identificare sigură este nevoie adesea de un detector de lilieci și de experiență cu semnalele acestora.

Orice observație trebuie făcută fără să deranjezi adăposturile. Liliecii sunt mamifere sălbatice protejate, iar scorburile sau clădirile folosite ca adăpost nu trebuie niciodată deschise, blocate sau distruse. Să îi privești cum ies și vânează la amurg este un mod mult mai bun de a aprecia aceste animale remarcabile.

Liliacul de amurg este rareori atracția principală pentru vizitatorii Deltei Dunării, dar este o parte importantă a faunei de noapte a regiunii. Prezența lui ne amintește că pădurile și cerul deschis de deasupra zonelor umede sunt la fel de vii ca apa și stufărișurile de dedesubt. Vezi mai multe specii în ghidul nostru despre mamiferele din Delta Dunării și Dobrogea.