Nr. 66 în lista noastrăLișița (Fulica atra)

Lișița (Fulica atra) este pasărea de apă neagră, cu ciocul alb și o placă frontală albă, care înoată, se scufundă și se ciondănește pe aproape fiecare lac și canal din Delta Dunării. Este prezentă tot anul, iar iarna se adună în stoluri de mii de păsări pe apa deschisă.

Este atât de comună încât mulți vizitatori nici nu o mai observă. Totuși, efectivele ei cuibăritoare din România au scăzut, iar acum este clasificată ca aproape amenințată pe Lista Roșie a României.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanStoluri de iernat
2. FebStoluri de iernat
3. MarPerechi, lupte pentru teritoriu
4. AprCuibărit
5. MaiCuibărit, pui
6. IunFamilii cu pui
7. IulA doua pontă, năpârlire
8. AugSe adună stolurile
9. SepSosesc migratorii de toamnă
10. OctStoluri mari de toamnă
11. NoiStoluri de iernat
12. DecStoluri de iernat

Statut local

Prezentă tot anul: cuibărește în toată Delta Dunării; stoluri mari de migratori și de păsări care iernează din toamnă până la începutul primăverii.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 64 din 374 · vezi lista completă

Cum se recunoaște

Lișița este o pasăre de apă rotunjită, neagră ca ardezia, cu ciocul alb și o placă frontală albă, cărnoasă, pe frunte. Ochiul este roșu. Pe apă stă sus și înoată cu o mișcare sacadată, dând din cap. În zbor arată o margine albă îngustă pe partea din spate a aripii, iar picioarele lungi și labele mari ies în spatele cozii.

Picioarele sunt un semn bun când pasărea merge pe uscat: degetele lungi, verde cenușii, au lobi lați de piele, nu membrane ca la rațe. Juvenilii sunt cenușiu maronii pe spate, cu fața și gâtul albicioase, și nu au placa albă. Puii sunt negri și pufoși, cu puf portocaliu și roșu aprins pe cap și ciocul roșu.

Strigătul este un „cauc” sau „pițț” puternic și ascuțit, auzit adesea noaptea. Găinușa de baltă, care trăiește și ea în Delta Dunării, este mai mică, maro și albastru închis, cu placa roșie și ciocul roșu cu galben.

Viața în Delta Dunării

Lișițele folosesc aproape orice tip de apă deschisă din Delta Dunării, de la lacurile mici ascunse în stufărișuri până la lacurile mari și lagunele din sudul Deltei Dunării. Se hrănesc mai ales cu plante acvatice, pe care le culeg de la suprafață, le smulg scufundându-se sau le pasc pe mal. Rațele pestrițe așteaptă adesea lângă ele și le fură plantele pe care le scot de pe fund, un obicei studiat în detaliu de cercetători (vezi articolul nostru despre rața pestriță).

În sezonul de cuibărit lișițele sunt foarte teritoriale. Rivalele își înfoaie penele, își coboară capul, apoi se reped peste apă și se luptă, lăsându-se pe spate, pe coadă, și lovind cu picioarele.

Reproducere

Cuibul este o grămadă voluminoasă de stuf și alte plante, construită printre vegetația ieșită din apă sau pe material plutitor, uneori în locuri surprinzător de expuse. Ambii părinți construiesc, clocesc și au grijă de pui. După eclozare puii își urmează părinții pe apă și sunt hrăniți de ei câteva săptămâni.

Pentru perioada 2013-2018, România a raportat aproximativ 48.700-95.100 de perechi cuibăritoare. Populația cuibăritoare a scăzut cu aproximativ 31% în șapte ani, deși datele au fost limitate.

Migrație și iarnă

Lișițele din nordul și estul Europei migrează noaptea, iar toamna se alătură păsărilor locale pe lacurile și lagunele mari din Delta Dunării și din Dobrogea. România a raportat 78.800-134.600 de păsări care iernează pentru perioada 2013-2018. La recensământul păsărilor de apă din ianuarie 2026 au fost înregistrate în România 119.466 de lișițe, față de 165.314 în ianuarie 2025, a doua cea mai numeroasă pasăre de apă după rața mare.

Când decolează, lișița aleargă câțiva metri pe suprafața apei, lipăind din picioare, înainte să se ridice în aer.

Curiozități

• Părinți cu favoriți. Un studiu asupra lișițelor a arătat că părinții decid ce pui îi însoțesc când merg după hrană. Puii favoriți sunt hrăniți mai mult și cresc mai repede, în timp ce ceilalți cresc mai încet, deși se străduiesc mai mult să se hrănească singuri.
• Ouă în cuibul vecinului. Unele femele de lișiță își depun ouăle în cuiburile altor lișițe. Acest parazitism de cuib în cadrul aceleiași specii pare destul de obișnuit, iar cercetătorii au învățat să recunoască ouăle străine după mici diferențe de mărime, formă și pete.
• O placă ce crește primăvara. Placa frontală albă este mai mare la masculi, iar la cristei se mărește înaintea sezonului de cuibărit, sub influența testosteronului, la ambele sexe.
• Un cristel longeviv. Lișițele pot trăi mult pentru o pasăre de mărimea lor: recordul de longevitate pentru o lișiță inelată în Marea Britanie este de peste 15 ani.
• Lobi, nu membrane. Lișițele sunt cristei, nu rațe. În loc de labe palmate au degete cu lobi, care se desfac la împingere când înoată și se strâng la revenire și care le permit și să meargă ușor pe mâl și pe vegetația plutitoare.

Statut și conservare

La nivel global lișița este răspândită și clasificată pe Lista Roșie IUCN ca specie neamenințată (LC). În Europa este evaluată ca aproape amenințată, iar Lista Roșie a României (2022) clasifică și ea populația cuibăritoare ca aproape amenințată, din cauza declinului. Populația care iernează în România este evaluată ca neamenințată.

Lișița este specie de vânat în România, vânată de la 15 august. Pierderea vegetației acvatice, eutrofizarea, deranjul și presiunea vânătorii sunt principalele griji pentru specie.

În excursiile și turele noastre

În excursiile noastre de birdwatching în Delta Dunării, lișițele sunt peste tot pe lacuri. Primăvara și la începutul verii le urmărim luptele pentru teritoriu și părinții care își hrănesc puii cu capul colorat, iar iarna stolurile mari de lișițe de pe lagune atrag uneori codalbi la vânătoare.