Nr. 11 în lista noastrăGâsca de vară (Anser anser)

Gâsca de vară (Anser anser) este cea mai mare gâscă sălbatică din Delta Dunării și singura gâscă ce cuibărește aici. Este strămoșul sălbatic al gâștei de curte, iar în Delta Dunării poate fi văzută în fiecare lună: în perechi și familii în stufărișuri primăvara și vara și în stoluri mari toamna și iarna.

Păsările din Delta Dunării aparțin subspeciei estice, Anser anser rubrirostris, care are ciocul roz și penajul mai deschis decât păsările din vest.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanStoluri de iarnă
2. FebStoluri de iarnă
3. MarPerechi, începe cuibăritul
4. AprCuibărit
5. MaiFamilii cu boboci
6. IunFamilii, năpârlire
7. IulNăpârlire
8. AugSe adună stolurile
9. SepStoluri
10. OctSosesc migratorii
11. NoiStoluri de iarnă
12. DecStoluri de iarnă

Statut local

Prezentă tot anul: cuibărește în Delta Dunării, cu stoluri mai mari toamna și iarna.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 11 din 374 · vezi lista completă

Cum se recunoaște

Gâsca de vară este o gâscă mare și grea, cu gâtul gros și capul mare. Penajul este cenușiu maroniu, cu margini deschise la pene, care dau spatelui și flancurilor un aspect vărgat. Abdomenul este mai deschis, uneori cu câteva pete închise, iar subcodalele sunt albe. Picioarele sunt roz. Păsările din subspecia estică din Delta Dunării au ciocul roz și sunt puțin mai mari și mai deschise decât păsările din vest, care au ciocul portocaliu.

În zbor, partea din față a aripii, cenușiu deschis, contrastează cu remigele mai închise, un indiciu bun chiar și de la distanță. Strigătul este un gâgâit puternic și grav, foarte asemănător cu al gâștei de curte.

Iarna se amestecă cu gârlițele mari, care sunt mai mici și mai închise, cu o pată albă la baza ciocului și, la adulți, dungi negre pe abdomen. Rarele gâște de semănătură sunt mai închise, cu capul și gâtul maro închis și ciocul portocaliu cu negru.

Strămoșul sălbatic al gâștei de curte

Cele mai multe gâște domestice din Europa se trag din gâsca de vară, domesticită acum mii de ani. Asemănarea se vede încă în voce, în formă și în comportament. În Delta Dunării, unde gâștele din sat înoată adesea pe canale lângă păsările sălbatice, diferența stă în detalii: gâștele de vară sălbatice sunt mai zvelte, mai atente și zboară întotdeauna cu mult înainte să se apropie o barcă.

Cuibăritul în Delta Dunării

Gâștele de vară formează perechi pe viață. Perechile se așază pe locurile de cuibărit la sfârșitul iernii, iar în Delta Dunării ouăle sunt depuse din a doua jumătate a lui martie și în aprilie. Cuibul este o movilă de stuf și alte plante, construită pe teren uscat printre stuf, pe plauri sau pe insulițe unde vulpile nu ajung ușor.

Femela depune de obicei cinci până la șapte ouă și le clocește aproximativ patru săptămâni, în timp ce masculul stă de pază în apropiere. Bobocii se hrănesc singuri din prima zi și își urmează părinții de-a lungul marginilor stufărișurilor. La începutul verii adulții își schimbă toate penele de zbor deodată și nu pot zbura aproximativ o lună. În acest timp se ascund în stufărișuri dese și sunt foarte greu de văzut. Tinerii zboară la aproximativ șapte-opt săptămâni, iar familiile rămân împreună toată toamna și iarna.

Unde și când se poate vedea

Lista noastră notează gâsca de vară ca abundentă în fiecare lună. Primăvara și vara caută perechi și familii pe lacurile și canalele liniștite cu stufărișuri întinse. De la sfârșitul verii stolurile se adună pe lacurile mai mari, iar toamna și iarna li se alătură păsări venite din nord și din est. Iarna gâștele de vară se hrănesc pe câmpurile din jurul Deltei Dunării și al lagunelor și înnoptează pe apă deschisă.

Estimările din România dau o populație cuibăritoare de aproximativ 3.200-6.800 de perechi, cele mai multe în Delta Dunării. O estimare din 2020 pentru populația care iernează în România era de 4.600-12.500 de păsări. Recensământul de iarnă din ianuarie 2026 a numărat 12.133 de gâște de vară, față de 14.313 în ianuarie 2025.

Curiozități

• Gâsca care l-a urmat pe Konrad Lorenz. Bobocii de gâscă de vară au fost subiectul faimoaselor studii ale lui Konrad Lorenz despre întipărire. Bobocii ieșiți din incubator l-au luat pe om drept părinte și l-au urmat peste tot. Această muncă l-a ajutat să primească Premiul Nobel în 1973.
• Gâștele care au salvat Roma. Potrivit poveștii romane, gâștele sacre ținute pe Capitoliu au dat alarma când galii au încercat un atac de noapte, în anul 390 î.Hr. Erau gâște domestice, urmașe ale gâștei de vară.
• Parteneri pe viață, de cele mai multe ori. Cele mai multe perechi rămân împreună toată viața, dar studiile arată că aproximativ 5-8% dintre perechi se despart și își găsesc alți parteneri.
• Lecții de familie. Tinerii rămân cu părinții în prima lor toamnă și iarnă. Învață de la adulți locurile de hrănire, de înnoptare și drumurile migrației, iar familia se desparte doar când părinții încep din nou să cuibărească în primăvara următoare.

Statut și conservare

Gâsca de vară este răspândită și în creștere în mare parte din Europa și este clasificată pe Lista Roșie IUCN globală ca specie neamenințată (LC). În România este specie de vânat, vânată legal toamna și iarna în afara zonelor strict protejate. Principalele ei nevoi în Delta Dunării sunt stufărișuri mari și liniștite pentru cuibărit și năpârlire. Arderea stufului, deranjul primăvara și la începutul verii și bărcile rapide pe canale sunt principalele presiuni locale.

Cum o vezi într-o excursie în natură

În sejururile noastre în natura Deltei Dunării, gâștele de vară fac parte din aproape fiecare ieșire cu barca. În mai și iunie familiile cu boboci mici înoată pe marginile stufărișurilor, iar de la sfârșitul verii stoluri mari zboară seara peste lacuri, strigând tare când vin la înnoptat.