Nr. 52 în lista noastrăCucul (Cuculus canorus)

Cucul (Cuculus canorus) se aude mult mai des decât se vede. De la sfârșitul lui aprilie până în iulie, strigătul lui din două note se aude peste stufărișuri, păduri de salcie și grinduri nisipoase în Delta Dunării, unde este unul dintre cei mai comuni oaspeți de vară.

Este și una dintre cele mai remarcabile păsări din Europa: femela nu își face niciodată cuib, iar fiecare pui de cuc este crescut de părinți adoptivi din altă specie.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanÎn Africa
2. FebÎn Africa
3. MarÎn Africa
4. AprPrimele sosiri, masculi care cântă
5. MaiCântec, depunerea ouălor
6. IunDepunerea ouălor, pui în cuiburile gazdelor
7. IulPui de cuc hrăniți de gazde
8. AugAdulții pleacă, juvenilii îi urmează
9. SepUltimii juvenili
10. OctÎn Africa
11. NoiÎn Africa
12. DecÎn Africa

Statut local

Oaspete de vară și cuibăritor, de la sfârșitul lui aprilie până în august; iernează în Africa la sud de Sahara.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 51 din 374 · vezi lista completă

Cum se recunoaște

Cucul are cam mărimea unui porumbel mic, cu aripi lungi și ascuțite și o coadă lungă, rotunjită, pătată cu alb. Masculii sunt cenușiu albăstrui pe spate și pe piept, cu dungi fine închise pe abdomenul alb. Cele mai multe femele arată asemănător, dar unele sunt maro roșcate și puternic vărgate peste tot. Juvenilii sunt maronii sau maro cenușii, vărgați, cu o mică pată albă pe ceafă.

În zbor cucul seamănă surprinzător de mult cu un mic uliu, mai ales cu uliul păsărar, dar bătăile aripilor rămân sub nivelul corpului, iar capul este mic. Celebrul „cu cu” este strigătul masculului. Femela are un strigăt complet diferit, ca un gâlgâit.

Viața în Delta Dunării

Cucii sosesc în Delta Dunării în a doua jumătate a lui aprilie și se aud peste tot de la începutul lui mai. Stau pe sălcii, plopi, copaci uscați și fire deasupra stufărișurilor, urmărind gazdele care își fac cuiburile dedesubt. Stufărișurile bogate ale Deltei Dunării, pline de lăcari, o fac un ținut ideal pentru cuci.

În România cucul este o specie cuibăritoare răspândită. Estimările naționale bazate pe programul de monitorizare a păsărilor comune indică 300.000-600.000 de perechi, cu o tendință stabilă în ultimii ani.

O viață crescută de alții

Femela de cuc urmărește cuiburile gazdelor, așteaptă până când gazda începe să depună ouă și apoi vizitează cuibul când proprietarii lipsesc. Scoate un ou al gazdei și își depune unul în câteva secunde. Fiecare femelă se specializează pe o singură specie gazdă, iar ouăle ei seamănă adesea ca și culoare și desen cu ale gazdei.

În stufărișuri ca acelea din Delta Dunării, lăcarul mare și lăcarul de stuf sunt gazde tipice. Într-o populație de lăcari mari puternic parazitată din centrul Ungariei, aproximativ 64% dintre cuiburi primeau un ou de cuc.

Oul de cuc eclozează de obicei înaintea ouălor gazdei. În una până la trei zile, încă orb și golaș, puiul de cuc împinge peste marginea cuibului fiecare ou sau pui al gazdei. De atunci părinții adoptivi hrănesc doar cucul, care devine curând mult mai mare decât ei.

Migrația

Cucii adulți pleacă devreme: mulți pleacă în iulie și august, imediat ce femelele au terminat de depus ouăle. Puii de cuc rămân în grija părinților adoptivi și pornesc mai târziu, singuri. Fără să își fi întâlnit vreodată părinții adevărați, își găsesc drumul spre zonele de iernat din Africa la sud de Sahara. Urmărirea prin satelit a cucilor din vestul Europei a arătat cât de lungi sunt aceste călătorii, cu opriri în sudul Europei și în Sahel înainte de traversarea finală spre centura de păduri tropicale a Africii.

Curiozități

• Deghizat în uliu. Experimentele cu lăcari de stuf au arătat că partea de dedesubt vărgată a cucului, asemănătoare cu a uliului păsărar, le face pe gazde mai prudente când se apropie și îl atacă. Strigătul ca un gâlgâit al femelei seamănă și el cu strigătul uliului păsărar, ceea ce distrage gazdele cât timp ea depune oul.
• Tipuri de ouă moștenite pe linie maternă. Femelele de cuc formează „rase” specializate pe gazde, numite gentes, fiecare depunând un tip distinct de ou. Studiile genetice au arătat că aceste rase se transmit doar pe linie feminină, iar culoarea albastră a ouălor unor cuci se moștenește de la mamă la fiică. Printre păsările studiate au fost și cuci din România.
• Un ou care se dezvoltă deja. Femela ține fiecare ou în corp aproximativ 31 de ore înainte să îl depună, așa că embrionul începe deja să se dezvolte la temperatura corpului mamei. Această incubație internă îi dă puiului de cuc un avantaj și îl ajută să eclozeze înaintea puilor gazdei.
• Gust pentru omizile păroase. Cucii adulți mănâncă multe omizi păroase și viu colorate, pe care alte păsări le evită din cauza perilor iritanți sau a toxinelor.
• Cinci ouă de cuc într-un cuib. Acolo unde cucii sunt foarte comuni, mai multe femele pot folosi același cuib gazdă. Cercetătorii au găsit odată un cuib de lăcar mare cu cinci ouă de cuc.

Statut și conservare

Cucul este clasificat ca specie neamenințată pe Lista Roșie IUCN globală și pe Lista Roșie a României (2022). În vestul Europei, mai ales în Marea Britanie, a scăzut puternic, iar studiile leagă declinul de schimbările de pe rutele de migrație și din zonele de iernat, dar și de lipsa omizilor mari. În România efectivele par stabile. Sănătatea cucului depinde direct de gazdele lui, iar stufărișurile Deltei Dunării, bogate în lăcari, sunt printre cele mai bune locuri pentru specie din Europa.

În excursiile și turele noastre

În excursiile noastre de birdwatching în Delta Dunării, cucul este un însoțitor constant de la sfârșitul lui aprilie până în iulie. Urmărim adesea femele la marginea stufului, căutând cuiburi de lăcari, iar mai târziu în sezon vedem pui de cuc hrăniți de părinții lor adoptivi, mult mai mici decât ei.