Nr. 7 în lista noastrăBroasca râioasă verde (Bufotes viridis)

Broasca râioasă verde (Bufotes viridis) este cea mai frumoasă broască râioasă din regiunea noastră: un animal palid, cu negi, ornat cu pete verzi mari și neregulate, activ în serile calde pe stepa uscată a Dobrogei. Ghidurile de teren mai vechi o cunosc ca Bufo viridis, numele pe care l-a purtat timp de două secole și sub care mulți oameni încă o caută.

În timp ce buhaiul de baltă cu burta roșie și broasca mare de lac țin de zonele umede ale Deltei Dunării, broasca râioasă verde este amfibianul terenului uscat: stepă nisipoasă, pajiști, terenuri necultivate și marginile satelor. Este una dintre speciile pe care oaspeții noștri le întâlnesc nu pe apă, ci pe dealurile care înconjoară zonele umede.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanFoarte rar
2. FebFoarte rar
3. MarRar
4. AprAbundent
5. MaiAbundent
6. IunAbundent
7. IulModerat
8. AugModerat
9. SepModerat
10. OctRar
11. NoiFoarte rar
12. DecFoarte rar

Statut local

Activă din martie până în octombrie; hibernează iarna.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 7 din 30 · vezi lista completă

Descriere și identificare

Broasca râioasă verde este o broască râioasă de mărime medie, robustă. Femelele ajung la 10 cm, masculii sunt mai mici, de obicei 6-8 cm. Pielea are negi, iar spatele este cenușiu deschis, bej sau albicios, acoperit cu pete verzi mari și neregulate, de la care vine numele speciei; abdomenul este albicios, cu puncte închise. Culorile nu sunt fixe: o broască râioasă verde poate trece încet între tonuri deschise și închise, potrivindu-se cu solul pe care stă, iar petele pot fi măslinii, verzi sau verde închis, în funcție de exemplar.

Masculii sunt mai șterși și mai puțin contrastanți decât femelele, iar în sezonul de reproducere au calozități nupțiale închise pe degetele dinăuntru și un cântec moale, melodios, triluit, una dintre cele mai plăcute voci de amfibieni din regiune. Mormolocii sunt mici și închiși la culoare și se găsesc de obicei în apa cea mai puțin adâncă și mai caldă.

O broască râioasă a locurilor uscate

Broasca râioasă verde este în fond un animal de stepă: trăiește pe terenuri uscate, nisipoase și pietroase, cu vegetație rară, unde își petrece ziua îngropată în solul afânat sau ascunsă sub pietre și iese la amurg să vâneze. Sapă bine, iubește căldura și tolerează remarcabil de bine uscăciunea și chiar apa salmastră; în Suedia și în Turcia se reproduce cu succes în mlaștinile sărate de pe coastă.

În regiunea noastră este caracteristică Dobrogei: stepa din jurul Munților Măcinului, podișurile nisipoase de pe coastă, terenurile necultivate și marginile satelor. Colonizează ușor și terenurile făcute de om, grădini, gropi de pietriș, chiar și periferiile orașelor mari, atâta timp cât are la îndemână bălți calde și puțin adânci pentru reproducere. În Delta Dunării propriu-zisă este mai puțin comună și apare pe grinduri uscate și în luminișuri nisipoase; adevăratul ei regat începe acolo unde se termină zonele umede.

Hrană

Broaștele râioase verzi vânează noaptea, mai ales cu vederea, luând insecte și alte nevertebrate de mărime potrivită: gândaci, furnici, molii, omizi, păianjeni și, după ploaie, râmele și izopodele care ies la suprafață. Prada este prinsă cu o aruncare a limbii lipicioase. Adulții sunt fideli locului lor, mișcându-se de obicei mai puțin de un kilometru într-un sezon, și se întorc an de an la aceeași baltă de reproducere.

Reproducere

În aprilie, când ploile de primăvară umplu bălțile puțin adânci ale stepei, masculii se adună la apă și cântă în cor, fiecare trilurând multe secunde. Reproducerea atinge vârful în mai și se poate prelungi până în iulie, unul dintre cele mai lungi sezoane de reproducere dintre toți amfibienii europeni. Femelele sosesc cam la o săptămână după primii masculi și sunt prinse repede în amplex.

Ouăle nu sunt depuse în grămezi, ci în șiruri lungi, duble, gelatinoase, lungi de doi până la șapte metri, încolăcite în jurul plantelor submerse sau lăsate pe fundul bălții. O singură femelă poate depune câteva mii până la peste zece mii de ouă. În bălțile calde, puțin adânci și adesea temporare ale stepei, dezvoltarea este o cursă: ouăle eclozează în una-două săptămâni, iar mormolocii se transformă în broscuțe minuscule, lungi de abia 12-18 mm, uneori în două luni, înainte ca balta lor să sece vara. În anii buni, sute de broscuțe părăsesc apa împreună într-o singură seară.

Conservare și amenințări

Broasca râioasă verde este clasificată de IUCN ca specie neamenințată (LC), cu un areal uriaș, din Franța, prin centrul Europei și Balcani, până în Asia Centrală. Este totuși strict protejată la nivel european, în Anexa II a Convenției de la Berna și în Anexa IV a Directivei Habitate a UE, și a scăzut puternic în peisajele agricole din vestul Europei.

Principalele amenințări sunt dispariția bălților mici și însorite, desecate, astupate sau năpădite de vegetație, și intensificarea agriculturii pe stepă. Traficul rutier omoară broaștele care se mută între locul de hrănire și balta de reproducere. În Dobrogea specia rămâne comună și răspândită, una dintre cele care beneficiază de mozaicul de terenuri necultivate, pășuni și zone umede mici al regiunii.

Unde și când vezi broasca râioasă verde în Dobrogea

Caut-o pe terenurile uscate din jurul zonelor umede: stepa Munților Măcinului și a Dealurilor Beștepe, podișurile nisipoase de pe coasta Dobrogei și marginile satelor, unde vânează adesea lângă felinare după ploaie. Cel mai bun moment este o seară caldă din mai sau iunie, după o ploaie de primăvară, când corul triluit al masculilor se ridică din fiecare baltă temporară; ziua, dacă ridici o piatră pe un teren de stepă nisipos, poți găsi o broască îngropată chiar sub ea. Pune piatra înapoi exact cum era.

În turele foto care combină Delta Dunării cu stepa Dobrogei, broasca râioasă verde este un subiect de seară preferat: stă nemișcată în lumina lanternei, cu petele verzi strălucind, destul de mult cât un fotograf atent să poată lucra.