Nr. 23 în lista noastrăIepurele de câmp (Lepus europaeus) în Delta Dunării

La marginea unui câmp, acolo unde iarba scurtă întâlnește o fâșie de stuf sau un șir de tufișuri, o pereche de urechi lungi poate fi singurul lucru vizibil deasupra vegetației. Iepurele de câmp aproape niciodată nu are nevoie de vizuină sau de o ascunzătoare sub pământ. Se odihnește într-o adâncitură puțin adâncă în pământ, bazându-se pe nemișcare, camuflaj și o capacitate extraordinară de a alerga. În Delta Dunării ține de un peisaj ușor de trecut cu vederea: grindurile uscate, pajiștile deschise și câmpurile cultivate dintre zonele umede.

Descriere

Iepurele de câmp este unul dintre cei mai mari iepuri din lume și cea mai mare specie de iepure din Europa. Corpul îi este zvelt și musculos, cu picioarele din spate lungi și puternice, făcute pentru alergare rapidă și schimbări bruște de direcție. Urechile sunt lungi, cu vârfurile negre caracteristice, iar coada este închisă deasupra și albă dedesubt. Blana variază de la maro gălbui la maro cenușiu, cu partea de dedesubt mai deschisă. Această culoare se pierde remarcabil de bine în iarba uscată, în pământul gol și în culorile estompate ale câmpurilor deschise.

Spre deosebire de iepurele alb de munte, iepurele de câmp nu albește iarna. Blana poate deveni puțin mai cenușie și mai deasă, dar rămâne în mare aceeași culoare tot anul. Schimbările de greutate de la un anotimp la altul sunt adesea mai vizibile: iepurii pot fi mai grei toamna, când hrana este din belșug, decât după iarnă.

Urechile lungi nu sunt doar o trăsătură a înfățișării. Îl ajută pe iepure să audă sunete de la o distanță considerabilă, iar ochii mari îi oferă un câmp vizual larg. Împreună cu un miros foarte dezvoltat, aceste simțuri fac greu de apropiat un iepure fără să fii observat.

Subspecii: ce fel de iepure de câmp trăiește în România?

Taxonomia iepurelui de câmp nu este complet lămurită. În arealul lui larg au fost descrise mai multe subspecii, mai ales pe baza distribuției geografice și a diferențelor de aspect exterior. Printre numele asociate istoric cu această parte a Europei sunt Lepus europaeus karpathorum și Lepus europaeus transsylvanicus.

Numele L. e. karpathorum a fost folosit în unele semnalări recente de teren pentru iepurii de câmp observați în România, inclusiv în Dobrogea. Totuși, asta nu dovedește că fiecare iepure din Delta Dunării aparține acestei subspecii. Un studiu de ADN mitocondrial publicat în 2018 a găsit mai multe linii genetice de iepure de câmp în centrul și estul Europei. A arătat și că iepurii din estul României pot avea haplotipuri care aparțin liniei anatoliene și din Orientul Mijlociu, alături de diversitatea genetică europeană mai largă.

Aceste linii genetice nu corespund automat subspeciilor tradiționale cu nume. În lipsa unui studiu genetic dedicat populației din Delta Dunării, identificarea cea mai prudentă științific este Lepus europaeus, iepurele de câmp, fără a-i atribui o subspecie locală confirmată.

Pentru lectură suplimentară: Large-scale mitochondrial DNA analysis reveals new light on the phylogeography of Central and Eastern-European Brown hare, publicat în PLOS ONE în 2018.

Habitat: terenul uscat al unui peisaj de zonă umedă

Iepurele de câmp este în primul rând un animal al zonelor deschise. Preferă pajiștile, fânețele, câmpurile agricole, habitatele de tip stepă și zonele deschise cu pâlcuri de vegetație care îi dau hrană și adăpost. În general evită pădurea deasă, deși poate folosi lizierele, gardurile vii și tufărișurile ca adăpost.

La prima vedere, Delta Dunării pare un loc puțin probabil pentru o specie asociată cu terenurile agricole și pajiștile deschise. Mare parte din Delta Dunării este acoperită de apă, stufărișuri și habitate umede, dar are și o rețea de terenuri mai înalte și mai uscate. Malurile râurilor și lacurilor, grindurile naturale, grindurile nisipoase și zonele deschise din jurul satelor oferă locuri potrivite pentru iepuri.

În restul Dobrogei specia ocupă și terenuri agricole, pajiști uscate și habitate de tip stepă. Aici peisajul deschis oferă o vizibilitate bună și multe ocazii de hrănire, iar pâlcurile mici de tufișuri și vegetație mai înaltă oferă locuri de odihnă și de ascuns.

Comportament: o viață petrecută deasupra pământului

Una dintre cele mai interesante diferențe dintre iepurele de câmp și iepurele de vizuină este felul în care folosesc pământul. Iepurii de câmp nu își sapă vizuini. În schimb, se odihnesc în adâncituri puțin adânci, numite culcușuri, pe care le fac apăsându-și corpul în vegetație sau în pământ. Un culcuș nu este mai mult decât o scobitură adăpostită, adesea greu de recunoscut dacă animalul nu mai stă în ea.

Ziua un iepure poate sta nemișcat în culcuș, cu urechile culcate pe spate și corpul lipit de pământ. Blana lui maro îl face surprinzător de greu de văzut, chiar și în vegetație relativ scurtă. De obicei așteaptă până când pericolul este foarte aproape înainte să fugă. Acest comportament este uneori luat drept frică sau lene, dar este o strategie eficientă: dacă s-ar mișca prea devreme, animalul ar fi mai ușor de descoperit.

Când în sfârșit fuge, schimbarea este remarcabilă. Iepurele poate accelera repede, poate atinge viteze de aproximativ 60 km/h și poate face întoarceri bruște, greu de urmărit pentru un prădător. Picioarele lungi din spate sunt responsabile pentru mare parte din această performanță, dar rezistența și capacitatea de a schimba direcția contează la fel de mult ca viteza în linie dreaptă.

Iepurii de câmp sunt în mare parte solitari în afara sezonului de reproducere. Sunt în general mai activi la amurg și noaptea, când își părăsesc locurile de odihnă ca să se hrănească. Totuși, pot fi văzuți și ziua, mai ales în zonele liniștite sau în sezonul de reproducere.

Hrana: ierburi, plante și hrana de iarnă

Iepurele de câmp este strict ierbivor. Hrana lui include ierburi, frunze, plante sălbatice și plante cultivate, alegerea exactă depinzând de ce este disponibil în fiecare anotimp. Alege adesea vegetație tânără și hrănitoare, inclusiv trifoi și alte plante care cresc printre ierburi și culturi.

Iarna, când vegetația proaspătă este rară, iepurii trec la hrană mai tare, cum sunt crenguțele, mugurii și scoarța copacilor și arbuștilor tineri. Această flexibilitate de la un anotimp la altul îi ajută să supraviețuiască în peisaje unde hrana disponibilă se schimbă mult de-a lungul anului.

Ca iepurii de vizuină și alte câteva mamifere ierbivore, iepurii de câmp practică cecotrofia: reînghit niște excremente moi speciale, produse în timpul digestiei. Asta le permite să extragă nutrienți suplimentari din materialul vegetal care a trecut deja prin tubul digestiv. Poate nu este cel mai atrăgător detaliu din biologia iepurelui, dar este un mod eficient de a profita la maximum de o hrană vegetală.

Reproducerea: pui născuți gata pentru lume

Sezonul de reproducere poate începe încă din ianuarie sau februarie și poate continua până vara. În această perioadă iepurii devin mai vizibili, iar comportamentul lor poate fi destul de diferit de rutina liniștită și solitară din restul anului. Masculii pot urmări femelele pe teren deschis, iar doi iepuri se ridică uneori pe picioarele din spate și se lovesc cu labele din față. Acest comportament cunoscut este numit adesea „box”.

După o gestație de aproximativ 41-42 de zile, femela naște într-un loc adăpostit, printre vegetație. Spre deosebire de iepurii de vizuină, iepurii de câmp nu nasc în cuiburi sub pământ. Puii se nasc complet acoperiți cu blană, cu ochii deschiși și capabili să se miște la scurt timp după naștere. Sunt deci mult mai dezvoltați decât puii nou-născuți de iepure de vizuină.

O femelă poate avea mai multe rânduri de pui într-un sezon de reproducere favorabil. Puii se nasc de obicei separat, în locuri mici și adăpostite, nu adunați într-un cuib adânc. Mama îi vizitează pentru perioade scurte ca să îi alăpteze, adesea doar o dată sau de două ori pe zi. În restul timpului puii stau separat și nemișcați, ceea ce reduce șansa ca un prădător să găsească tot cuibul.

De aceea un pui de iepure găsit singur în iarbă nu trebuie ridicat sau mutat. Mama lui este probabil prin apropiere și se va întoarce când este timpul să îl hrănească. Intervenția omului, chiar și bine intenționată, poate face mai mult rău decât bine.

Prădători și supraviețuire

În ciuda vitezei, iepurele de câmp are mulți dușmani naturali. Vulpile, șacalii aurii și lupii pot vâna iepuri adulți, iar păsările răpitoare pot lua animale tinere. Puii sunt deosebit de vulnerabili în primele săptămâni de viață, când a rămâne ascunși este principala lor apărare.

În Delta Dunării și în Dobrogea, combinația de teren deschis și pâlcuri de vegetație creează atât oportunități, cât și riscuri. Iepurii pot observa prădătorii care se apropie peste zonele deschise, dar au nevoie și de suficient adăpost ca să rămână neobservați cât se odihnesc. Supraviețuirea lor depinde de acest echilibru între vizibilitate, adăpost și capacitatea de a fugi repede.

Curiozități

• Nu își sapă niciodată vizuină. Iepurele se odihnește deasupra pământului, într-o scobitură puțin adâncă numită culcuș. Nici când naște femela nu își face cuib sub pământ.
• Are ochii deschiși de la naștere. Puii se nasc acoperiți cu blană, cu ochii deschiși și cu corpul gata de mișcare. Aceasta este una dintre principalele diferențe dintre iepurele de câmp și iepurele de vizuină.
• Știe să înoate. Deși nu este un mamifer acvatic, iepurele de câmp poate înota când trebuie să traverseze o apă sau să scape de un pericol.
• Nu albește iarna. Blana lui poate deveni mai cenușie, dar iepurele de câmp își păstrează culoarea maro tot anul.
• Știe să boxeze. În sezonul de reproducere iepurii stau uneori pe picioarele din spate și lovesc cu labele din față. Aceste confruntări sunt adesea între o femelă și un mascul insistent, nu simple lupte între doi masculi.
• Nu este un iepure de vizuină. Iepurii de câmp și iepurii de vizuină fac parte din aceeași familie, dar diferă ca formă a corpului, comportament, reproducere și felul în care își cresc puii.

Când și unde vezi iepurele de câmp în Delta Dunării

Iepurele de câmp poate fi găsit în Delta Dunării tot anul, deși nu este niciodată garantat că îl vezi. Cel mai probabil îl întâlnești în zonele deschise de pe teren uscat: de-a lungul grindurilor naturale, pe malurile înierbate, lângă marginile stufărișurilor și pe terenurile agricole din jurul satelor din Delta Dunării.

Dimineața devreme și după-amiaza târziu sunt momente bune să cauți iepuri, când se pot hrăni sau se pot muta între locurile de odihnă. La mijlocul zilei stau adesea ascunși în culcușuri, unde camuflajul îi face foarte greu de observat. Primăvara poate fi deosebit de interesantă, pentru că activitatea de reproducere îi aduce uneori pe iepuri la vedere.

Când călătorești prin Delta Dunării, privește dincolo de apă și de stufărișuri. Malurile mai înalte și petecele deschise de teren fac parte din același ecosistem și adăpostesc mamifere ușor de ratat dacă toată atenția ne este îndreptată spre zonele umede. O apropiere liniștită și puțină răbdare sunt adesea mai utile decât încercarea de a te apropia mai mult.

Poți explora aceste habitate în sejururile noastre în natura Deltei Dunării, împreună cu un ghid naturalist local. Vezi mai multe specii în ghidul nostru despre mamiferele din Delta Dunării și Dobrogea.