Nr. 40 în lista noastrăPotârnichea (Perdix perdix)

Potârnichea este o pasăre rotundă, cu coadă scurtă, a terenurilor agricole deschise și a stepei. Trăiește tot anul pe câmpurile Dobrogei continentale, mergând pe marginile culturilor și ale șanțurilor înierbate, și este mult mai ușor de auzit decât de văzut. Cei mai mulți vizitatori o întâlnesc la fel: câteva păsări care stăteau nemișcate, ghemuite în iarbă, țâșnesc brusc în aer la câțiva metri, zboară vâjâind jos peste câmp și dispar din nou.

Când o poți vedea în Delta Dunării și Dobrogea

1. IanModerată
2. FebModerată
3. MarModerată
4. AprModerată
5. MaiModerată
6. IunModerată
7. IulModerată
8. AugModerată
9. SepModerată
10. OctModerată
11. NovModerată
12. DecModerată

Statut aici

Sedentară.

Lista Roșie IUCN

Risc scăzut

Lista noastră

Nr. 40 din 385 · vezi toată lista

Cum se recunoaște

Văzută bine, este o pasăre frumoasă. Fața și gâtul sunt portocaliu cald, gâtul și pieptul cenușiu fin, iar flancurile sunt vărgate cu dungi late castanii. Pe abdomen masculul are o pată castaniu închis în formă de potcoavă; la femelă este de obicei mai mică, uneori lipsește. Spatele este maro cu striuri deschise, și doar atât vezi când pasărea stă ghemuită într-o brazdă.

În zbor caută rectricele exterioare portocaliu ruginii, bătăile rapide, vâjâite, ale aripilor și planările lungi pe aripi arcuite, jos deasupra culturii. Primăvara și la amurg masculul scoate un strigăt aspru, scârțâit, adesea primul semn că pe câmp sunt potârnichi.

Viața pe câmpuri

Potârnichile se împerechează la sfârșitul iernii și cuibăresc pe pământ, în iarba înaltă a unei margini de câmp, a unui șanț sau la baza unui gard viu. Ponta este una dintre cele mai mari dintre toate păsările: de obicei 13-16 ouă, clocite de femelă 23-25 de zile. Puii părăsesc cuibul la câteva ore după eclozare și, în primele săptămâni, trăiesc aproape numai cu insecte.

După sezonul de cuibărit familiile rămân împreună în cârduri, iar toamna și iarna întâlnești grupuri de zece sau mai multe păsări care se hrănesc cu semințe, lăstari și boabe căzute. Când vine pericolul, primul lor răspuns este să încremenească, bazându-se pe culori. Doar când asta nu funcționează, tot cârdul țâșnește deodată.

Unde se poate vedea în Dobrogea

Potârnichea este sedentară în Dobrogea și poate fi găsită în fiecare lună a anului. Are nevoie de teren deschis cu ceva adăpost: câmpuri mici, pajiști de stepă, margini de câmp cu buruieni și șanțuri cu iarbă înaltă. Nu o vei găsi în stufărișurile și pe apele Deltei Dunării; locul ei este pe terenurile agricole uscate și în stepa Dobrogei continentale, în interior față de zonele umede.

Cele mai bune șanse sunt dimineața devreme și după-amiaza târziu, când păsările ies să se hrănească pe marginile câmpurilor și pe drumurile dintre ele. Să mergi încet cu mașina pe drumurile agricole și să cercetezi marginile funcționează mai bine decât să mergi pe jos, pentru că o potârniche care aude pași pur și simplu se lasă în iarbă. Iarna, cu culturile joase sau strânse, este anotimpul cel mai ușor pentru a vedea cârduri întregi.

O căutăm atunci când organizăm excursii prin Dobrogea, iar iarna și în excursia privată de iarnă pentru păsări și fotografie, când pe aceleași câmpuri stau gâștele cu gât roșu.

Curiozități

• O pasăre dintr-un mit grecesc. Perdix este cuvântul grecesc pentru potârniche. În mitul povestit de Ovidiu, inventatorul Dedal și-a aruncat nepotul, pe Perdix, de pe Acropole din gelozie, iar zeița Atena l-a transformat pe băiat în potârniche chiar în aer. Amintindu-și de cădere, spune povestea, potârnichea nu zboară niciodată sus și cuibărește pe pământ.
• „Potârnichea ungurească” în America. Specia a fost adusă în America de Nord la începutul secolului XX, multe păsări venind din Ungaria, iar vânătorii de acolo îi spun încă „Hun”.
• O familie care doarme în cerc. În nopțile de iarnă un cârd înnoptează pe pământ strâns laolaltă, cu păsările întoarse spre exterior, ca să se încălzească și să poată țâșni în toate direcțiile deodată dacă se apropie o vulpe.

De ce este în declin

La nivel mondial potârnichea este clasificată de IUCN ca specie neamenințată (LC), dar în mare parte din Europa efectivele ei au scăzut puternic din anii 1960; în Marea Britanie, unde este cel mai bine studiată, populația cuibăritoare a scăzut cu peste 90%. Cauza principală este agricultura modernă. Erbicidele și insecticidele elimină insectele de care depind puii, așa că pontele mor de foame în primele săptămâni. Câmpurile mari fără margini nu lasă loc de cuibărit, iar cositul timpuriu distruge pontele.

Elveția arată unde se termină acest drum. La mijlocul secolului XX pe terenurile agricole elvețiene trăiau aproximativ 10.000 de potârnichi. Până în 2018 mai rămăseseră doar două perechi cuibăritoare, lângă Geneva, iar după ce în 2019 nu a mai fost găsită nicio pasăre, specia a fost declarată dispărută din țară. Ani de lucrări de refacere a habitatului și eliberarea a sute de păsări nu au putut-o aduce înapoi.

În România potârnichea este încă specie de vânat, vânată în fiecare toamnă, în timp ce aceleași pesticide și aceleași câmpuri mari care au golit vestul Europei se întind și pe câmpiile noastre. Credem că este o greșeală. Să vânezi o pasăre a terenurilor agricole care dispare din jumătate din Europa, în loc să protejezi marginile și fâșiile necultivate de care are nevoie, repetă exact ce alte țări au plătit deja. Acolo unde au rămas câmpuri mici și margini cu buruieni, ca în unele părți ale Dobrogei, potârnichile încă rezistă. Să vezi un cârd aici este un privilegiu pe care mare parte din Europa l-a pierdut deja.