Nr. 55 în lista noastrăGuguștiucul (Streptopelia decaocto)

Guguștiucul (Streptopelia decaocto) este porumbelul palid, cenușiu nisipiu, cu un semiguler negru, care uguie de pe antenele de televizor, din plopi și de pe gardurile grădinilor din fiecare sat al Deltei Dunării și al Dobrogei.

Pare că a fost aici dintotdeauna, dar este un nou-venit. Acum două sute de ani era necunoscut în cea mai mare parte a Europei, iar răspândirea lui pe continent în secolul XX este una dintre cele mai spectaculoase colonizări făcute de o pasăre.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanPerechi împreună
2. FebUguit, primele cuiburi
3. MarCuibărit
4. AprCuibărit
5. MaiCuibărit
6. IunCuibărit, pui
7. IulCuibărit, pui
8. AugPonte târzii
9. SepPonte târzii, stoluri
10. OctStoluri
11. NoiStoluri la grâne
12. DecStoluri la grâne

Statut local

Sedentar tot anul în sate și orașe; cuibărește într-un sezon foarte lung.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 54 din 374 · vezi lista completă

Cum se recunoaște

Guguștiucul este un porumbel zvelt, cu coada lungă, cenușiu bej deschis, cu o tentă rozalie pe cap și pe piept. Semigulerul negru îngust de pe ceafă, mărginit cu alb, este cel mai bun semn. Vârfurile aripilor sunt cenușiu mai închis, iar pe dedesubt coada are un capăt alb lat și baza neagră. Juvenilii nu au la început guler.

Strigătul este un „gu GU gu” moale, din trei note, repetat de multe ori, cu accentul pe nota din mijloc. În zbor, mai ales la aterizare, scoate și un „cuurr” nazal, ca un mieunat.

Turturica, oaspete de vară în Delta Dunării, este mai mică și mai închisă, cu penele aripilor maro portocalii, cu centrul negru, și o pată dungată alb cu negru pe lateralul gâtului.

Un porumbel care a cucerit Europa

Specia este originară din Asia de Sud. Până în 1800 era deja comună în unele părți ale Asiei Centrale, în Turcia și în Balcani, dar era necunoscută în centrul și vestul Europei. Efectivele din Balcani au scăzut în secolul XIX și și-au revenit pe la 1930. După aceea, porumbelul s-a răspândit spre nord-vest prin Europa cu o viteză remarcabilă.

A apărut prima dată în Marea Britanie în 1955, cu doar patru păsări. Până în 1970 erau cel puțin 15.000-25.000 de perechi. În jurul anului 1986 a trecut din Spania în Africa de Nord, iar cu ajutorul oamenilor a devenit comun și în America de Nord.

În România primele semnalări sigure din literatura ornitologică datează de la începutul anilor 1930, din sudul țării. Astăzi guguștiucul cuibărește practic în fiecare localitate. Estimările naționale bazate pe programul de monitorizare a păsărilor comune indică 1-3 milioane de perechi.

Viața în satele din Delta Dunării

În Delta Dunării și în Dobrogea guguștiucul trăiește oriunde trăiesc oameni: în Tulcea, în satele pescărești de pe brațele Dunării, în jurul fermelor și magaziilor de cereale și în grădinile caselor de vacanță. Perechile rămân împreună tot anul și apără zona din jurul cuibului.

Cuibul este o platformă firavă de crenguțe, așezată într-un copac, pe o clădire sau chiar pe un stâlp. Ambii părinți clocesc cele două ouă și hrănesc puii. Ca alți porumbei, produc „lapte de gușă”, o secreție bogată a peretelui gușii, pentru puii abia ieșiți din ou. Pentru că pot crește mai multe ponte într-un sezon lung, puii pot fi văzuți aproape tot anul.

Curiozități

• Porumbelul care spune „optsprezece”. Numele decaocto înseamnă „optsprezece” în greacă. Potrivit unei legende, o slujnică săracă era plătită cu doar optsprezece monede pe an, iar Zeus a creat porumbelul ca să vestească lumii simbria ei mică. În unele limbi balcanice, cuvântul pentru optsprezece are trei silabe, la fel ca strigătul porumbelului.
• Descris din Balcani. Specia a fost descrisă în 1838 de naturalistul maghiar Imre Frivaldszky, pe baza unor exemplare colectate în 1835 la Plovdiv, în Bulgaria. Pentru că arealul ei european era atunci sub stăpânire otomană, în multe limbi numele ei înseamnă „porumbel turcesc”, de exemplu Türkentaube în germană și Tourterelle turque în franceză.
• De la patru păsări la sute de mii. Cele patru păsări care au ajuns în Marea Britanie în 1955 au pornit o populație care numără acum aproximativ 800.000 de perechi.
• Un anacronism în filme. Pentru că porumbelul a ajuns în vestul Europei abia în a doua jumătate a secolului XX, uguitul lui pe fundalul filmelor care se petrec în vestul Europei înainte de Al Doilea Război Mondial este o greșeală istorică.
• Lapte de la o pasăre. Ambii părinți hrănesc puii mici cu lapte de gușă, o secreție hrănitoare produsă în gușă. Dintre păsări, doar porumbeii și turturelele, flamingii și unii pinguini își hrănesc puii într-un mod asemănător.

Statut și conservare

Guguștiucul este clasificat ca specie neamenințată pe Lista Roșie IUCN globală și pe Lista Roșie a României (2022). În România a crescut multă vreme și acum pare stabil, potrivit programului național de monitorizare a păsărilor comune. Este specie de vânat în România.

În excursiile și turele noastre

În turele noastre foto de mai multe zile în Delta Dunării, guguștiucii fac parte din viața de zi cu zi a satului, cocoțați pe garduri și acoperișuri lângă cazare. Sunt subiecte ușoare și răbdătoare pentru exersarea portretelor de păsări în lumina blândă a dimineții, înainte să plecăm cu barca prin stufărișuri.