Nr. 101 în lista noastrăFluierarul de mlaștină (Tringa glareola)

Fluierarul de mlaștină (Tringa glareola) este o limicolă zveltă și elegantă, care cuibărește în turbăriile și mlaștinile pădurilor nordice și iernează mai ales în Africa. În Delta Dunării și în Dobrogea este una dintre cele mai comune limicole în pasaj, hrănindu-se pe pajiști inundate, în heleștee și pe marginile mâloase ale lacurilor și lagunelor.

Trece primăvara, de la sfârșitul lui martie până în mai, și din nou într-un pasaj lung de toamnă, din iulie până în octombrie.

Pe scurt

Când se poate observa în Delta Dunării și în Dobrogea

1. IanÎn Africa
2. FebÎn Africa
3. MarPrimii migratori de primăvară
4. AprPasajul de primăvară
5. MaiUltimii migratori de primăvară
6. IunÎn zonele de cuibărit
7. IulSe întorc primii adulți
8. AugPasajul de toamnă, adulți
9. SepPasajul de toamnă, juvenili
10. OctUltimii migratori
11. NoiÎn Africa
12. DecÎn Africa

Statut local

În pasaj: pasajul de primăvară din martie până în mai și pasajul de toamnă din iulie până în octombrie; nu cuibărește și nu iernează aici.

Lista Roșie IUCN

Neamenințată (LC)

Lista noastră

Nr. 99 din 374 · vezi lista completă

Cum se recunoaște

Fluierarul de mlaștină este o limicolă de mărime medie, cu ciocul drept, destul de scurt, și picioarele lungi, gălbui. Partea de sus este cenușiu maronie și deasă pătată cu alb, ceea ce îi dă un aspect pestriț, iar deasupra ochiului are o sprânceană deschisă, clară. În zbor arată o târtiță albă, pătrată, coada fin vărgată și aripile simple, fără dungă. Picioarele depășesc vârful cozii.

Fluierarul de zăvoi, asemănător, este mai închis și mai contrastant, cu dosul aripilor negricios și picioarele verzui. Fluierarul de mlaștină are dosul aripilor deschis și un aspect mai delicat, mai drept.

Strigătul este cel mai bun indiciu: un „ciff iff iff” înalt, agitat, scos când pasărea se ridică, adesea într-un zbor nervos, în zigzag.

În pasaj prin Delta Dunării și Dobrogea

Fluierarul de mlaștină nu cuibărește în România. Arealul lui de cuibărit se află mai la nord și la est, în pădurile cu turbării și în tundra umedă din Scandinavia, țările baltice, Rusia și Siberia. Cartierele lui de iernat sunt mai ales în Africa la sud de Sahara.

Lista Roșie a României (2022) indică o populație în pasaj de aproximativ 50.000-300.000 de păsări, pe baza raportului României făcut în baza articolului 12 al Directivei Păsări a UE. În Delta Dunării și în Dobrogea fluierarii de mlaștină călătoresc adesea în grupuri mici, răsfirate. Preferă apa dulce puțin adâncă, cu multă vegetație ieșită din apă, așa că pajiștile inundate, heleșteele golite, mlaștinile puțin adânci și marginile cu vegetație ale lacurilor și lagunelor atrag cele mai multe păsări.

Se hrănesc mergând constant prin apa mică și culegând insecte și alte nevertebrate mici de la suprafață, din mâl sau de pe plante, uneori măturând apa cu ciocul.

O călătorie lungă, pe etape

Ca și alte limicole, fluierarii de mlaștină migrează pe etape, oprindu-se în zone umede ca să se odihnească și să își refacă rezervele. Un studiu pe 65 de ani de date de inelare de la Ottenby, din sud-estul Suediei, a arătat că toamna adulții stăteau în medie 3,5 zile, iar juvenilii 5,2 zile. Cele mai multe păsări de acolo urmează ruta mediteraneeană, traversând centrul Europei spre nordul Italiei și sudul Franței, înainte să continue spre Africa.

Adulții pleacă primii din zonele de cuibărit, iar primele păsări care se întorc apar în Delta Dunării și în Dobrogea în iulie. Juvenilii vin mai târziu, în august și septembrie.

Cuibăritul în nord

În zonele de cuibărit masculul face un zbor nupțial în zigzag, sus deasupra turbăriei, apoi coboară planat, cu strigăte triluite. Cuibul este de obicei o adâncitură puțin adâncă pe pământ, ascunsă în vegetație, dar uneori specia folosește un cuib vechi de pasăre cântătoare dintr-un copac, ceea ce este neobișnuit pentru o limicolă. Puii sunt acoperiți cu puf, părăsesc cuibul curând după eclozare și zboară la aproximativ patru săptămâni.

Curiozități

• O limicolă în copac. Numele englezesc, „Wood Sandpiper”, adică „fluierarul de pădure”, se potrivește mai bine decât pare. Deși de obicei cuibărește pe pământ, uneori își depune ouăle în cuibul vechi, dintr-un copac, al unui sturz sau al altei păsări cântătoare.
• Călători cu bagaj ușor. În studiul suedez, rezervele de grăsime ale fluierarilor de mlaștină erau relativ mici față de ale multor alte limicole, ceea ce sugerează o strategie de zboruri scurte între multe zone umede, nu de zboruri lungi fără oprire.
• Adulții se îngrașă mai repede. La același loc de oprire, adulții adăugau aproximativ 2,5 g pe zi, în timp ce juvenilii doar aproximativ 0,7 g pe zi, ceea ce arată că experiența contează la refacerea rezervelor.
• Drumuri diferite pentru tineri. Recuperările păsărilor inelate au arătat că juvenilii migrează pe direcții mai sudice și mai împrăștiate decât adulții.
• Năpârlire lentă pentru zone umede nesigure. În sudul Africii, fluierarii de mlaștină trăiesc în zone umede temporare din interior, care pot seca repede. Își schimbă penele de zbor mai încet decât speciile care iernează pe coastă, probabil ca să poată zbura în continuare în căutarea unor zone umede noi.

Statut și conservare

Fluierarul de mlaștină este clasificat ca specie neamenințată pe Lista Roșie IUCN globală. Pe Lista Roșie a României (2022), populația din pasaj rămâne neevaluată, pentru că nu există date despre tendința populațiilor migratoare. Depinde de un lanț de zone umede bune de-a lungul rutei, așa că desecarea mlaștinilor mici și a pajiștilor inundate, pierderea apei puțin adânci din heleștee și deranjul pot reduce locurile unde se poate odihni și hrăni.

În excursiile și turele noastre

În turele noastre foto de mai multe zile în Delta Dunării și în Dobrogea, primăvara și sfârșitul verii aduc fluierarii de mlaștină în mlaștinile puțin adânci și pe marginile lagunelor, unde pot fi fotografiați hrănindu-se în lumină bună, adesea alături de alte limicole.